Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presedintele sectiei de votare, mare si tare

ro

18 Oct, 2003 00:00 1116 Marime text

# Acesta supravegheaza aproape un kilometru patrat de teren in jurul locatiei pe care o pastoreste

Dupa ce, timp de aproximativ trei saptamani, autoritatile locale si centrale au dus o campanie puternica de mediatizare a programului calendaristic pentru sustinerea referendumului privind modificarea si revizuirea Constitutiei, astazi si maine, cei 602.000 de constanteni cu drept de vot au posibilitatea sa se exprime intr-un sens sau altul. Chiar daca unii s-au declarat impotriva decalarii votului cu o zi, electoratul a fost pus in fata faptului implinit, astfel incat fiecare constantean are la dispozitie mai bine de 24 de ore sa voteze. Masurile luate de Comitetul National de Coordonare si de Comisia Tehnica Centrala pentru monitorizarea activitatilor specifice referendumului de revizuire a Constitutiei din 1991 s-au materializat in realizarea actiunilor la termenele prevazute in programul calendaristic, cu modificarile aduse acestuia prin Ordonanta de Urgenta nr. 92/2003. Serviciile de evidenta informatizata a persoanei si unitatile de politie continua activitatea de eliberare si distribuire a actelor de identitate si a cartilor de alegator, urmand sa realizeze aceste operatiuni inclusiv in zilele de 18 si 19 octombrie 2003. Persoanele care nu au intrat in posesia cartilor de alegator isi pot exercita dreptul la vot pe baza actelor de identitate: carte sau buletin de identitate, pasaport. Cererile cetatenilor privind eliberarea actelor de identitate primite in zilele premergatoare referendumului vor fi solutionate operativ, astfel incat acestia sa-si poata exercita dreptul la vot. Astazi la ora 22.00, la inchiderea primei zile de votare, activitatea de predare-preluare in paza a sectiilor de votare se va efectua pe baza de proces-verbal, de catre presedintele biroului electoral al sectiei de votare si seful dispozitivului de paza, in prezenta membrilor biroului electoral.

Toata lumea este vigilenta

Ferestrele sectiilor de votare se vor sigila prin interior, iar usile de acces pe exterior, folosindu-se sfoara, ceara, sigiliu sau banda de hartie stampilata. In cursul acestei nopti se va interzice intrarea oricarei persoane in sectia de votare. Maine, deschiderea sectiilor de votare se va realiza de catre presedintii birourilor electorale ale sectiilor de votare, pe baza de proces-verbal, numai in prezenta membrilor birourilor electorale. Legea spune ca, pana la 500 de metri de sectia de votare, presedintele va dispune masuri care sa permita desfasurarea in limite normale a activitatii de vot. Presedintele sectiei de votare nu trebuie sa permita la 500 de metri manifestari pentru campanie, iar cel care o face va trebui sa-si retraga activitatea dincolo de perimetrul care intra in dispozitia presedintelui sectiei de votare. In situatiile in care la unele sectii de votare, din motive temeinice, se suspenda procesul votarii, pe durata suspendarii, urnele de votare, stampilele, buletinele de vot, celelalte documente si materiale ale biroului electoral vor ramane sub paza permanenta, iar membrii biroului nu vor putea parasi sala de votare toti in acelasi timp.Paza documentelor cu rezultatele votarii pe timpul transportului de la sectia de votare la birourile electorale de circumscriptii va fi realizata de catre efectivele care au asigurat paza si ordinea publica la sectiile de votare date in responsabilitate. Pe timpul cat se gasesc la birourile electorale de circumscriptie, cat si pe timpul transportului la Biroul Electoral Judetean, paza documentelor cu rezultatele votarii se va asigura de efectivele unitatilor de jandarmi. Dupa primirea documentelor de votare la Biroul Electoral Judetean si pana la anuntarea oficiala a rezultatelor, cu acordul presedintelui Biroului Electoral Judetean, paza se va asigura cu efective de jandarmi. In cele doua zile ale referendumului, toate structurile teritoriale vor sprijini cu mijloace de transport disponibile activitatea de votare pentru cetatenii din zonele izolate, pentru transportul urnelor volante sau orice alta situatie de urgenta. Sefii si comandantii de unitati vor crea conditiile necesare exercitarii dreptului de vot de catre personalul propriu in prima zi a referendumului, dar vor avea in vedere si asigurarea efectivelor necesare pentru misiunile repartizate. Structurile care nu desfasoara activitati operative vor sprijini cu mijloace materiale, tehnice si auto actiunile unitatilor implicate direct pe perioada referendumului. La sectiile de votare, in aceasta seara nu ramane decat paza, care este asigurata de Politie, Jandarmi sau de Armata. In sectia de votare nu ramane nimeni. Sectia de votare se va inchide, se va sigila. Urna si celelalte documente se inchid de presedintele sectiei de votare, se sigileaza si geamurile si usa si nu patrunde nimeni in sectia de votare decat a doua zi dimineata.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii