Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:43 16 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rechizitoriu Trimitere în judecată Tudorel Calapod, fostul primar al oraşului Năvodari (document)

ro

29 Nov, 2014 00:00 2337 Marime text
ZIUA de Constanţa prezintă rechizitoriul prin intermediul căruia Tudorel Calapod, fostul edil-şef al oraşului Năvodari, a fost trimis în judecată. Acesta este acuzat de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa de două infracţiuni de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere şi de administrare, dar şi de două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite. Alături de Calapod au mai fost trimişi în judecată alte trei persoane.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii