Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:36 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vadim, cu mesaj de pace la filiala Constanta a PRM

ro

06 Jul, 2009 01:46 1703 Marime text

f2.jpg„Tribunul" a afirmat că membrii organizaţiei judeţene sunt dezbinaţi din cauza orgoliilor prea mari

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a avut sâmbătă, la Hotel „Saturn", o întâlnire cu membrii formaţiunii din Dobrogea. Alături de acesta s-au aflat şi vicepreşedinţii partidului, Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu.

„Tribunul" le-a întins tuturor o mână a „prieteniei", un steag alb „în vârf de băţ". „Nu vă ascund că am pretenţii mari de la cea mai puternică filială a PRM-ului. La ora actuală, aici, suntem ca un avion fără o aripă. Membrii PRM Constanţa, această Californie a României, sunt dezbinaţi din cauza orgoliilor prea mari. Mie, acum, mi-ar fi foarte simplu să spun: cine nu e cu mine, poate să plece. Dar nu o voi face. Vreau să merg pe persuasiune. Poate, la Constanţa, a fost o lucrătură, nu o să fac anchete, dar să nu se mai repete", a declarat Vadim membrilor din sală.

Preşedintele PRM a subliniat că a ţinut la Radu Comănici, fostul lider constănţean al partidului, dar că acesta a avut „o problemă" de caracter. „Omul acesta a falsificat listele la alegeri, deşi ele erau bătute în cuie de Biroul Permanent. Mai rău, m-am înşelat cu alţii care au pus filiala la picioarele cuplului comico-fantezist Radu Mazăre şi ăla care sforăie la stop. Cel care dansează samba cu femei în pielea goală şi fumează trabucuri ca Fidel Castro, în timp ce 90% din populaţie este la limita sărăciei. Eu, la drum cu hoţii nu voi merge niciodată", a concluzionat Vadim Tudor.

Acesta l-a reconfirmat ca preşedinte al filialei Constanţa pe Mircea Stoian, până pe 30 august, când vor avea loc alegeri, iar ca preşedinte al organizaţiei municipale pe lector univ. dr. Tiberiu Duţu. În plus, „Tribunul", nemulţumit că PRM Constanţa nu are un sediu şi aflând că prefectul este de la PSD, a spus că va pune mâna pe telefon, pentru a-l suna pe Mircea Geoană: „Suntem un partid europarlamentar şi este inadmisibil să nu avem sediu la Constanţa", a conchis Vadim Tudor, care a adăugat că, în luna martie a anului viitor, vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, după cum i-au confirmat cei ce „îl curtează intens, şefi de partide...".

f1.jpg„Ion Anghel: cine îl vrea schimbat îşi va rupe gâtul"

Situaţia specială de la Mangalia, unde filiala are două conduceri paralele, a fost „soluţionată" rapid de către Corneliu Vadim Tudor. Ion Anghel, preşedintele şi cel ce a înfiinţat filiala locală a PRM, a fost reconfirmat în funcţie de Corneliu Vadim Tudor. Mai mult, acesta a lăsat să se înţeleagă că este mai mult decât supărat pe contestatarii lui Anghel. „Faţă de Anghel s-a greşit. Cum îndrăzneşte Comănici să dea afară un consilier local? Unul avem la Mangalia şi să îl dăm şi pe acela afară? Să nu mai ia nimeni decizii peste capul meu! Ion Anghel este un om cinstit, un om de toată isprava. El este singurul care răspunde în faţa mea. Dacă, însă, alţii insistă să îl schimbe, o să am grijă să îşi rupă gâtul", a promis Vadim Tudor.

Tot în cadrul întâlnirii, „Tribunul" a mai arătat că în Parlamentul României este mai rău ca în mahala sau ca în Piaţa Matache. Vadim este sigur că, în toamnă, va ieşi preşedinte din primul tur, însă, dacă se va ajunge în turul al II-lea, se va lupta alături de Crin Antonescu, acest „Mireille Mathieu al liberalilor". „Geoană este sub nivelul partidului, are 14%. Se pare că va fi schimbat şi nu va candida. Băsescu este bolnav. Am auzit că nu i-au ieşit analizele foarte bune, poate şi pentru că în loc de un pahar de lapte bea unul de tărie", mai adăugat Vadim.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii