UDTTMR îl comemorează astăzi pe poetul Mehmet Niyazi
UDTTMR îl comemorează astăzi pe poetul Mehmet Niyazi
2705
Marime text
Uniunea
Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), Filiala
Medgidia, organizează, astăzi, o serie de acţiuni de comemorare
prilejuite de împlinirea a 81 de ani
de la trecerea în nefiinţă a poetului naţional tătar Mehmet Niyazi.
Evenimentul va debuta cu depunerea de coroane la bustul poetului, din
Parcul Poştei, în municipiul Medgidia, la ora 11.45. Ulterior, la
mormântul
poetului va avea loc o slujbă religioasă.
Tot astăzi, începând cu ora 14.00, la Sala Sporturilor din Medgidia va avea loc un program care include evocări ale vieţii poetului, momente lirice, momente artistice, lansarea unui volum semnat de Narcis Cidem Brăslaşu, dar şi acordarea Premiului Mehent Niyazi pentru promovarea literaturii, artei şi culturii tătare.
La ediţia din acest an, distincţia va fi acordată profesorului Faruc Memet, fost preşedinte al UDTTMR. La manifestări va participa şi preşedintele UDTTMR Constanţa, Gelil Eserghep.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


