Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul Ion Popa, preşedinte ALDE Constanţa - „Nu părăsesc partidul, aici am găsit adevăratul filon liberal!“

ro

13 Sep, 2019 00:00 2342 Marime text

Senatorul Ion Popa, preşedintele filialei ALDE Constanţa, îşi acuză colegii care au coabitat cu PSD de lăcomie şi ipocrizie. „Cum eşti când spui că vrei să ajuţi, să creşti, să relansezi ALDE, dar în realitate eşti parte integrantă din planul de distrugere a acestui partid?”, întreabă retoric Popa.


În cadrul unei declaraţii politice susţinute în Senatul României, Popa susţine: „După ce au eşuat lamentabil în tentativa de preluare a ALDE, unii lideri ai PSD, orbiţi de trufie, subjugaţi de lăcomie, ipocriţi peste măsură, au trecut la planul B, şi anume destructurarea.
 
Acţiunea a început în mod voalat săptămâna trecută, adică la începutul acestei sesiuni, şi a continuat brutal în aceste zile. Fără îndoială că regulamentul Senatului este lacunar, dar cei care l-au făcut nu s-au gândit că vor veni alţii după ei, suficient de ticăloşi şi folosindu-se de o majoritate vor face interpretări după bunul plac conform intereselor meschine şi ilegitime. Şi pentru că nu le-a fost de ajuns, au şi încălcat grosolan acest regulament. Cine sunt aceştia!? Nişte senatori fruntaşi ai PSD, maeştri ai dreptului, adevărate eminenţe, care în timpul liber ne dau lecţii după lecţii la televizor. Iar când limba română devine prea săracă pentru măreţia lor, apelează la limba latină, normal.
 
Cu siguranţă, ne vom adresa instanţelor competente, dar cum sunt pe cale să-mi pierd încrederea în onestitatea celor care sunt puşi să facă dreptate, mi-e teamă. Mi-e teamă că Senatul, acest bastion al democraţiei, îşi va ştirbi prestigiul. Şi cum speranţa moare ultima, cred că cei mai mulţi colegi din Senat nu-i vor lăsa pe nişte închipuiţi, slavă Domnului, câţiva, să-şi facă de cap”.
 
Contactat telefonic, senatorul a declarat că nu va părăsi ALDE din două motive: relaţia cu preşedintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu, şi faptul că în această formaţiune politică se manifestă adevăratul filon liberal.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii