Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:31 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD face congres extraordinar la jumatatea lunii septembrie

ro

03 Sep, 2009 22:10 1514 Marime text

sigla_psd.jpgSocial-democraţii îşi vor lansa candidatul la alegerile prezidenţiale din noiembrie la jumătatea acestei luni, în cadrul unui congres extraordinar, a anunţat azi preşedintele PSD, Mircea Geoană, la finalul reuniunii Comitetului Executiv Naţional desfăşurată la Călineşti, Argeş.

Cu acelaşi prilej, va fi lansată şi oferta candidatului PSD - „Mircea Geoană pentru România". „Nu este o campanie uşoară. Cei care spun că simpla intrare în turul doi garantează succesul, nu ştiu cât de dificilă este politica, dar îndrăznesc să spun că vom câştiga şi în turul întâi şi în turul al doilea", a spus Geoană.
El a mulţumit miniştrilor PSD care, „în ciuda unor presiuni incredibile", au reuşit să arate „profesionalism şi verticalitate".

Mircea Geoană a susţinut totodată că unele instituţii de stat fac abuzuri în contextul apropierii alegerilor prezidenţiale. „Ceea ce mă preocupă, şi aceasta nu mai este excepţie, ci devine regulă, este abuzul pe care unele instituţii, inclusiv servicii speciale, le fac în raport cu competiţia politică a dlui Băsescu. Ceea ce se întâmplă la Parlament, la şedinţele noastre de partid cu liderii noştri, reprezintă imixtiuni de neacceptat. Intenţia noastră este de a spori controlul parlamentar al acestor instituţii şi de a veghea ca aceste campanii să fie decise de alegători, nu de bani. (...) Dorim ca acest rezultat să nu fie viciat de alţi factori", a spus liderul PSD.
Geoană nu a dorit să le spună jurnaliştilor ce dovezi deţine referitor la acţiuni de poliţie politică ale SPP. "Fiecare lucru la timpul său. Dar, fac un apel pentru oamenii din structurile de forţă să-şi facă datoria, iar cei care încearcă să abuzeze de funcţiile pe care le au le transmit un semnal de avertizare. Este momentul ca democraţia să reintre în normal în România", a declarat liderul PSD.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii