Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:58 27 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele USR Constanța, Remus Negoi, cere CJC să renunțe la transformarea clădirii de pe strada Izvor în spațiu pentru arhiva. Ce propuneri a avansat?

ro

22 May, 2020 00:00 2656 Marime text

  • În 30 aprilie 2020, Consiliul Județean Constanța a adoptat horărârea nr. 117, prin care aprobă reabilitarea clădirii din Constanța, strada Izvor nr. 23

  • Clădirea din strada Izvor 23 nu trebuie să fie un moft al unora de a avea propria jucărie și ca o răsplată politică

  • Fostul sediul al Bibliciotecii din Coiciu ar trebui transformată în after-school, centru de excelenta, policlina sau așezamant pentru batrani

 

Președintele USR Constanța, Remus Negoi, continuă să ceară conducerii Consiliului Județean Constanța să renunțe la transformarea clădirii de pe strada Izvor 23 în spațiu pentru arhiva documentelor administrației județene.
În 30 aprilie 2020, Consiliul Județean Constanța a adoptat horărârea nr. 117, prin care aprobă reabilitarea clădirii din Constanța, strada Izvor nr. 23.
La prima vedere, în sfârșit, o veste bună. O clădire aparținând Consiliului Județean, pasată ani la rând, uitată prin sertare, obiect al păruielilor dintre decidenți, va fi reabilitată, spune liderul USR Constanța.
 

Lipsă de viziune la nivelul conducerii CJC

 
Însă, adaugă acesta,  iese la iveală lipsa de viziune a celor care decid – destinația clădirii va fi una de arhivă a documentelor Consiliului Județean, plus birouri pe un etaj întreg.
“Adică mutate toate documentele la parterul clădirii, plus un etaj întreg de funcționari.
Cum ar fi trebuit gândită clădirea din strada Izvor 23? În niciun caz ca un moft al unora de a avea propria jucărie și ca o răsplată politică a altora pentru ca primii să aibă ce spune, câte ceva, în campania electorală. Asta după cel puțin 5 ani de delăsare și uitare...
În primul rând, dacă ți-a venit în minte să transferi arhiva Consiliului Județean, te gândești că:
1. Arhiva trebuie să fie și electronică - arhiva unei instituții trebuie digitalizată, adică toate documentele scanate și arhivate electronic, chiar semnate digital, pentru a le da valoare juridică atunci când ar fi nevoie de ele. Astfel, la nevoie, nu trebuie să cauți un document printre rafturi prăfuite, ci accesezi computerul. Simplu și eficient.
2. Arhiva fizică nu trebuie să fie depozitată în centrul orașului, ea poate fi depozitată în locații mărginașe, în condiții de securitate adecvate. În cazuri excepționale, documentele pot fi accesate efectiv în acea locație mai îndepărtată.
În al doilea rând, evaluezi premizele hotărârii destinației acestei clădiri:
- Amplasament – într-un cartier liniștit, dar foarte aproape de zone intens populate.
- Regim de înălțime – maxim P+2, cu suprafață desfășurată de aproximativ 400 m.p..
- Accesibilitate – foarte bună, fiind între două mari artere de circulație (bd. Lăpușneanu și bd. Soveja).


- Vecinătăți – instituții de educație / învățământ (școli și liceu), instituții de cultură (Casa de Cultură), instituții de sănătate publică (cabinete medicale).
În al treilea rând, faci un inventar al domeniilor unde Consiliul Județean este deficitar, pentru a afla mai multe variante ale destinației acelei clădiri (mai jos câteva exemple):
- Educație – nu există suficiente centre de calificare profesională, conform pieței muncii (creare parteneriate cu alte instituții publice / angajatori).
- Educație – nu există un centru de excelență educațională, pentru elevii din județ.
- Educație – nu există un centru specializat pentru after-school.
- Sănătate – nu există o policlinică pentru copii.
- Asistență socială – nu există suficiente centre de asistență pentru bătrâni.
În al patrulea rând, pe baza premizelor de mai sus și a listei domeniilor deficitare, alegi acel domeniu și acea destinație a clădirii care să se integreze foarte bine în funcție de criterii:
- Centru de calificare profesională pentru elevi sau Centru pentru programul "A doua șansă", în meseriile cerute pe piața muncii, în parteneriat cu Ministerul Educației / Inspectoratul Școlar / angajatori interesați.
sau
- Centru pentru "școala după școală" (teme și masa caldă), pentru elevii din zonă și nu numai, în colaborare cu Inspectoratul Școlar / Primăria Constanța.
sau
- Centru de găzduire permanentă persoane vârstnice din județ”, explică Remus Negoi.
 

Avem nevoie de clădiri pentru alte tipuri de activități

 
Președintele USR consideră că transformarea unei clădiri de folosință publică în depozit-arhivă și câteva birouri, în centrul orașului, în condițiile penuriei de spații destinate cât mai multor cetățeni reprezintă o mare eroare. “Practic, clădirea va fi indisponibilă în continuare, chiar după reabilitare. E un troc al înțelegerilor politice, o satisfacere a unor orgolii personale și o tichie de mărgăritar pe capul dezgolit al Consiliului Județean Constanța”, conchide președintele USR Constanța.
 

Citește și:

Remus Negoi de la USR critică lipsa de viziune a Consiliului Județean Constanța ”Bate orice scenariu de film prost”! (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii