Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele PNL Constanța, anunț important. Câți bani primește Constanța pentru subvenționarea gigacaloriei?

ro

01 Aug, 2022 20:49 1838 Marime text
  • Constanța a primit suma de 61.273.377,37 lei de la Ministerul Dezvoltării
  • De acești bani vor beneficia toți cei abonați la sistemul centralizat, precum și unitățile de învățământ, spitalele și alte instituții

Conform informațiilor făcute publice astăzi de către Ministerul Dezvoltării, Constanța a primit suma de 61.273.377,37 lei, astfel situându-se pe locul al doilea, la nivel național, după municipiul Timișoara.

„De acest sprijin care vine din partea guvernului vor beneficia toți cei abonați la sistemul centralizat, precum și unitățile de învățământ, spitalele și alte instituții.

Dacă ne uităm pe lista celor 27 de unități administrativ-teritoriale care au primit această subvenție, vedem clar  că este vorba de o alocare de fonduri în funcție de nevoi specifice, într-un mod transparent, astfel încât să poată fi asigurată furnizarea energiei termice în condiții de normalitate.

Salut această decizie a Guvernului de a subvenționa încălzirea locuințelor pentru sezonul rece, în contextul în care prețul energiei continuă să fie variabil în timp ce populația se află la limita rezistenței”, a anunțat în această seară președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă.
 
Aceste fonduri reprezintă un sprijin în plus al Guvernului pentru Primăria Constanța care a început un proces amplu de înlocuire a conductelor de termoficare ruginite.
 
„Rămâne la latitudinea primăriei să analizeze cât va acoperi din gigacalorie cu această sumă care, oricât de mare ar fi, cu greu ar putea acoperi necesitățile unui sistem învechit”, a mai adăugat președintele PNL.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii