Pesedistii din Mangalia, pusi sa faca gura in Consiliul Local
Pesedistii din Mangalia, pusi sa faca gura in Consiliul Local
24 Mar, 2009 23:00
ZIUA de Constanta
1676
Marime text




O anume doamnă „Vera" - prezenţă constantă în primărie şi o apropiată a primarului Mihai Claudiu Tusac - a avut de comentat cu privire la nominalizarea prof. Gheorghe Mazâlu într-una dintre comisiile constituite printr-un proiect de hotărâre: „Ei, ce ştie domn' Mazâlu?!". „El e profesor", i-a ridicat mingea la fileu o altă doamnă în vârstă, din tabăra aşa-zişilor peremişti. Nici Florin Maftei nu i-a iertat pe consilierii PSD: „Petcu e de de-al vostru!", a spumegat domnia sa, făcând referire la Ion Petcu, consilier PSD.
O altă „victimă" a decibelilor „Verei" şi a lui Florin Maftei a fost şi Viorel Oleniuc, preşedintele PNL, acuzat că a rămas consilier local. Acesta a şi solicitat ajutorul poliţiei comunitare din primărie, dar, ca un făcut, deşi şeful acestei formaţiuni se afla la datorie, prin instituţie, din cei peste 100 de angajaţi, niciunul nu a îndrăznit să îl poftească afară pe Florin Maftei.
Dezamăgiţi că, totuşi, şedinţa de consiliu extraordinară s-a ţinut, în ciuda încercărilor de a le închide gura consilierilor, „publicul" a părăsit primăria. Pe drum, consilierul local Vasile Olan a mai găsit un motiv de a face haz de necaz, sfătuindu-l pe unul dintre gardieni să îşi mai cheme ceva ajutoare, pentru a-i supraveghea pe consilieri cât timp coboară scările...
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii