Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:10 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marcel Ciolacu „PSD, de acord cu sistemul prin rotaţie”. Este așteptată o decizie de la PNL (VIDEO)

ro

16 Nov, 2021 16:56 2973 Marime text
  • „Am luat o decizie că este prin rotație”
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, 16 noiembrie, la finalul negocierilor cu reprezentanţii PNL şi UDMR, că social-democraţii şi-au exprimat acordul în ce priveşte o rotaţie a premierilor şi este rândul reprezentanților PNL să ia o decizie în acest sens, apoi vor urma hotărârile.

„În momentul acesta, prin interiorul PSD există această decizie, că se poate merge prin rotaţie. Aşteptăm şi de la PNL o decizie în acest sens. Şi după ce există o decizie că şi PNL acceptă prin rotaţie, atunci vom intra în negocieri şi vom hotărî.

Cred că totuşi ponderile parlamentare contează cel mai mult într-o negociere. (...) PSD este pregătit să ducă toate negocierile posibile ca să deblocăm această situaţie.

Am luat o decizie că este prin rotație”, a declarat Marcel Ciolacu, la Palatul Parlamentului. 

Sursă foto și video: Facebook.com/ Marcel Ciolacu

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii