Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:57 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iorgus, multumit de lucrarile la ANL-uri

ro

07 Sep, 2009 03:08 954 Marime text

Deputatul Partidului Democrat Liberal din Colegiul 5, Zanfir Iorguş, a fost prezent pe şantierul unde se construieşte o nouă serie de blocuri ANL. Cele cinci imobile fac parte dintr-un proiect de opt astfel de clădiri, demarate în legislatura lui Zanfir Iorguş, iar trei dintre acestea au fost date în folosinţă în 2007.

Scopul vizitei deputatului Iorguş, însoţit de o parte a consilierilor PD-L Mangalia, a fost acela de a constata la faţa locului în ce stadiu se află lucrările la aceste blocuri şi pentru a purta o discuţie cu constructorul pe marginea ajutorului acordat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. În urmă cu două luni, la iniţiativa deputatului Colegiului 5, Zanfir Iorguş, Ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, a alocat finalizării acestor blocuri nu mai puţin de 50 de miliarde de lei. „Potrivit discuţiilor pe care le-am purtat în vară cu constructorul, pot spune că sunt mulţumit de stadiul lucrărilor, mai ales că banii alocaţi de ministrul Blaga sunt suficienţi pentru terminarea acestor locuinţe în termenul stabilit. Avem astfel promisiunea că, pe 10 noiembrie, va avea loc predarea lucrării către Primăria Mangalia, la eveniment urmând să participe şi ministrul Vasile Blaga", a declarat deputatul Zanfir Iorguş.

Acesta a mai adăugat că îşi exprimă speranţa că administraţia publică locală va face toate demersurile necesare şi va aloca banii pentru finalizarea sistematizării zonei, începând cu iluminatul public, asfaltarea, amenajarea trotuarelor şi a spaţiilor de joacă pentru copii etc.

La rândul lor, consilierii locali ai PD-L Mangalia spun că este necesară întrunirea Consiliului Local, pentru că prioritară pe ordinea de zi a primei şedinţe va fi stabilirea bugetului local, unde să fie „prinsă" această investiţie în sistematizare. Necesarul minim pentru lucrări este de 3 miliarde de lei vechi. „Vom aloca banii necesari sistematizării zonei, deşi bugetul local este destul de secătuit", afirmă Paul Foleanu, consilier PD-L. „Mai mult, vom căuta ca, tot într-o şedinţă a Consiliului Local, să aprobăm şi listele cu beneficiarii blocurilor ANL, care aşteaptă de ani de zile o locuinţă numai a lor".

La Mangalia, prin programul ANL, au fost construite 140 de apartamente, iar printr-un program european, în urmă cu şase ani, alte 250 de apartamente.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii