Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Femeile din Eforie au petrecut o saptamana

ro

10 Mar, 2009 02:51 1008 Marime text
Femeile din Eforie au fost răsfăţate săptămâna trecută, edilii oraşului organizând pentru ele nu mai puţin de trei petreceri.

Prima petrecere a fost organizată pe 5 martie, la Hanul Hora din Eforie Sud. Invitate au fost toate pensionarele din oraş, rolul de gazdă fiind deţinut de organizaţia de pensionari a PSD Eforie. Doamnele care au ajuns la vârsta a treia au fost întâmpinate chiar de către primarul oraşului Eforie, Ioan Ovidiu Brăiloiu.
Seara de 6 martie a fost destinată doamnelor din cadrul aparatului Primăriei Eforie, care au fost sărbătorite la Vila Amalia din Eforie, cu un meniu special creat pentru această ocazie, cu muzică, dans, artificii şi un spectacol susţinut de artiştii emeriţi ai Casei de Cultură din Eforie.
Duminică, 8 Martie, a fost organizată, tot la Hanul Hora, cea mai mare petrecere, la care au fost invitate toate doamnele şi domnişoarele din oraş. Biletele de intrare au costat doar 50 de lei de persoană, restul fiind suportat de către primarul Ioan Ovidiu Brăiloiu, consilierii locali şi oamenii de afaceri ai oraşului. Un rol important în organizarea acestei mega-petreceri l-a avut preşedintele organizaţiei de femei a PSD Eforie, Ionela Lokman.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii