Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:21 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Edilii dau flit avertizarilor meteorologice

ro

18 Jul, 2007 00:00 1027 Marime text

Forfota, barfa, alarme de telefon stridente si multe idei nepotrivite temei de discutie propusa ieri de prefectul Danut Culetu primarilor: masuri pentru perioada caniculara. Anuntul meteorologilor nu e de saga: joi si vineri, termometrele se incing, mai ales in vestul judetului, de la Harsova la Adamclisi.

Treaba este destul de serioasa, mai ales dupa incidentul petrecut in urma cu doua zile, in comuna Cumpana, cand un copil s-a intoxicat cu nitriti. Primarii nu s-au repezit insa la sedinta si nici nu au imputernicit alte persoane. Cativa edili, predominant viceprimari si sefii administratiilor publice au raspuns chemarii, insa solutiile lansate nu au fost tocmai pe placul reprezentantului Guvernului in teritoriu. Deranjat de "linistea primarilor", Danut Culetu a declarat ca, la nivelul planurilor si masurilor, primarii stau forte bine, "pe hartie", problemele apar cand trebuie intervenit practic. "Sunt lucruri care tin de dumneavoastra si mie mi-au creat o stare de frustrare", a explicat prefectul, amintind de cazul copilului intoxicat. "Nu mai lasati oamenii sa consume apa din fantanile cu nitrati", a cerut Danut Culetu, amintindu-le sa posteze pe cismelele periculoase avertismentul "Apa nu este buna de baut". Cei prezenti au aflat si planul de masuri care trebuia deja implementat: asanarea si dezinfectia fantanilor, interzicerea consumului apei pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 0 - 3 ani si monitorizarea permanenta a sistemelor de apa potabila. Prefectul Danut Culetu a dispus identificarea persoanelor varstnice singure si cu afectiuni cronice din judet, pentru a li se asigura, la domiciliu, alimentele si apa potabila necesare. "Nu a murit nimeni de sete" In timp ce prefectul incerca sa impulsioneze reprezentantii administratiei publice locale, unii dintre primarii au rabufnit: "Lasati ca nu a murit nimeni de sete". Directorul Autoritatii de Sanatate Publica Constanta, Marius Enescu, a declarat insa ca, din cele 174 de fantani testate in mediul rural, 170 nu au apa corespunzatoare. Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta au mai informat primarii ca daca nu solicita apa potabila, nu vor primi. "In ultimele doua saptamani, nu am primit solicitari pentru alimentarea cu apa, desi populatia nu poate consuma lichidul din fantani", a specificat seful ISUC, Petre Trandafir. El i-a avertizat totodata pe primari ca incendierea miristilor atinge cotele alarmante. "Doar ieri au fost 17 interventii, cu 34 de autospeciale si 170 de oameni", a precizat el, subliniind ca, in acest ritm, masinile vor suferi defectiuni grave. Nemultumirile edililor legate de asigurarea pazei au fost taiate brusc de prefect: "Chemam noi jandarmeria, doua nopti la rand, daca nu sunteti in stare sa impiedicati arderea miristilor". Primarii se vor intalni si maine cu reprezentantii guvernului, pentru analizarea masurilor menite sa atenueze efectele caniculei.

Scris de: {autor}Cristina RACOARE{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii