Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:20 24 06 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Bogdan Huţucă „Primăriile care au pe teritoriul lor concesiuni de exploatare a resurselor de suprafaţă vor primi 40 la sută din redevenţă“

ro

14 Jun, 2018 00:00 370 Marime text
Codul Administrativ, aprobat ieri de Senat, a dat naştere în spaţiul public la numeroase dezbateri şi controverse, mai ales prin dorinţa PSD-ALDE de a politiza excesiv funcţiile publice de conducere din administraţia locală şi centrală.
 
Cu toate acestea, Codul Administrativ vine şi cu o veste foarte bună pentru administraţiile publice locale, dar şi pentru consiliile judeţene care au pe raza UAT-urilor concesiuni de exploatare a resurselor la suprafaţă. Asta după ce parlamentarii PNL Florin Roman, Corneliu Olar şi Cătălin Toma au depus un amendament la Codul Administrativ, care prevede că „redevenţa obţinută prin concesionarea din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă se constituie venit după cum urmează: a. 40% la bugetul local al judeţului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare; b. 40% la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale pe teritoriul căreia există activităţi de exploatare; c. 20% la bugetul de stat“.
 
Proiectul de lege iniţiat de PNL privind rămânerea a 80% din redevenţe la nivel local a fost preluat ca amendament în Codul Administrativ. Astfel, dacă până acum contravaloarea redevenţei mergea în totalitate la bugetul de stat, acum ea se va îndrepta în mare parte spre comunităţile locale: 40% la bugetul consiliilor judeţene pe raza cărora se află exploataţiile, 40% la bugetul consiliilor locale pe teritoriul cărora există activităţi de exploatare şi doar 20% la bugetul de stat. Asta înseamnă, din calculele noastre, aproximativ 5 miliarde de lei care vor ajunge la comunităţile locale, şi nu în vistieria statului. Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene ştiu cel mai bine care sunt problemele şi priorităţile comunităţilor locale şi sunt convins că vor şti să folosească aceste fonduri astfel încât cetăţenii să beneficieze de condiţii mai bune de trai şi de servicii publice de calitate“, a declarat deputatul Bogdan Huţucă.
 
În situaţia de a primi mult mai mulţi bani la bugetul local se află inclusiv primăriile care au pe raza UAT-ului exploataţii de carieră de piatră. În judeţul Constanţa există mai multe astfel de localităţi, printre care se numără Pantelimon, Nicolae Bălcescu sau Ovidiu.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii