Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:51 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cupa Eforie la Tir cu Arcul, la a doua editie

ro

25 May, 2009 03:18 1122 Marime text
Primăria Eforie şi Clubul Sportiv Aikido Eforie organizează, în perioada 29 - 31 mai, cea de-a doua ediţie a Cupei la Tir cu Arcul, manifestare ce se derulează sub egida Federaţiei Române de Tir cu Arcul.

La ediţia din 2008 s-a înregistrat un număr record de arcaşi pe aliniamentul de tragere, iar sportivii din toată ţara s-au declarat încântaţi să revină. Tirul cu arcul este un sport olimpic şi reprezintă una dintre ramurile care urmează să se dezvolte la Eforie. Pe lângă categoria olimpică, la actuala ediţie vor mai fi prezenţi şi trăgători cu arcuri tip compound, iar ca element de noutate - trăgători cu arcuri tradiţionale. De asemenea, manifestarea sportivă va avea o secţiune dedicată amatorilor de tir cu arcul, dar care nu sunt legitimaţi în vreun club sportiv. Competiţia va fi corelată cu iniţiativa federaţiei de profil de a se realiza cursuri de pregătire pentru arbitri şi antrenori.
„Sunt bucuros că putem să sprijinim activităţile sportive din Eforie şi că putem să creştem atractivatea oraşului nostru şi în capetele de sezon. Competiţiile sportive reprezintă o cale prin care oferim vizitatorilor oportunitatea de a redescoperi Eforia. În acest fel, ajutăm dezvoltarea turismului, dar vreau să şi oferim locuitorilor alternative pentru petrecerea timpului liber, în special pentru tineri şi copii", a declarat primarul Ion Ovidiu Brăiloiu.
La rândul său, preşedintele CS Aikido Eforie, Ion State, a precizat că această manifestare sportivă este rodul unei colaborări foarte bune cu autorităţile locale. „După ce am organizat Stagiul Naţional de Aikido şi Campionatul de Aikido Katana, în urmă cu două săptămâni, acum avem o altă secţie a clubului în lumina reflectoarelor. Faptul că Eforie este un oraş frumos şi liniştit, iar domnul Brăiloiu ne-a sprijinit în acţiunile de până acum, s-a făcut remarcat printre participanţii la evenimentele noastre sportive", a precizat conducătorul CS Aikido Eforie.
Cupa Eforie la Tir cu Arcul va debuta, vineri seara, cu şedinţa tehnică şi se va derula pe parcursul zilelor de sâmbătă - când se vor desfăşura calificările - şi duminică (finalele). Cei interesaţi de acest sport vor putea participa atât ca spectatori, cât şi ca trăgători, în cursul zilei de duminică. Cupa Eforie include şi secţiunea Open, dedicată amatorilor neafiliaţi vreunui club. Aceştia trebuie să solicite înscrierea fie pe bază de e-mail trimis la adresa cupaeforie@gmail.com, fie prin depunerea unui talon special, ce poate fi ridicat de la sediul Primăriei Eforie.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii