Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristinel Dragomir a mai „scapatat" fata de 2009

ro

23 Mar, 2010 02:53 2591 Marime text
cap_3.jpgCu toate că veniturile anuale ale familiei sale s-au redus la jumătate, vicele CJC reuşeşte să facă bani frumoşi din jocurile de noroc, după cum ne arată declaraţiile sale de avere

Vicepreşedintele Nicolae - Cristinel Dragomir este primul din conducerea Consiliului Judeţean Constanţa, care şi-a declarat averea pe acest an.

El şi-a depus declaraţia de avere chiar zilele trecute, mai exact pe 19 martie. În linii mari, proprietăţile vicelui CJC nu au suferit schimbări spectaculoase, însă criza de care se plânge toată lumea a afectat şi sporul averii sale, veniturile pe anul fiscal 2009 - 2010 fiind diminuate considerabil faţă de anul fiscal 2008 - 2009.

Dragomir este proprietar pe acelaşi teren intravilan de 623 mp, cumpărat la Valu lui Traian, în 2008, împreună cu soţia sa Rodica, dar şi pe apartamentul situat pe Prelungirea Bucovinei, achiziţionat în 2006. Nici la capitolul autoturisme nu sunt schimbări. Ai zice că vicele CJC preferă mersul pe jos, întrucât titulara leasingului celor două maşini declarate este soţia sa. Rodica Dragomir a achiziţionat în leasing, în 2005, un autoturism Peugeot 307, iar în 2008, firma sa de avocatură a mai contractat un leasing pentru un 4x4: Toyota Land Cruiser. Contul în bancă al soţiei, de 5.700 euro, deschis în 2008, nu a suferit modificări, însă banii din conturile vicepreşedintelui CJC s-au diminuat. Cristinel Dragomir este titularul a cinci conturi bancare, trei în lei şi două în euro. Din datele oferite de declaraţia sa de avere pe 2009, economiile vicelui CJC însumau anul trecut aproximativ 33.000 euro per total. În 2010, avuţiile s-au mai diminuat cu mai bine de 10.000 euro, astfel încât, declaraţia de avere pe anul acesta arată că social-democratul mai deţine în conturi aproximativ 20.000 euro, în total. Nu putem spune însă dacă este de vină criza pentru această modificare, întrucât şi datoriile sale au mai scăzut, cu aproximativ 8.000 euro. Astfel, dacă în 2009 creditul contractat în 2006, scadent în 2036, arăta că vicele CJC mai are de returnat 48.000 euro, în 2010 datoria este de 45.900 euro. Un alt credit, contractat în 2009, scadent în 2013, arăta anul trecut că Dragomir mai are de dat înapoi 30.137 euro. Potrivit declaraţiei de avere depusă zilele trecute, datoria vicelui a scăzut la 24.000 euro.

cristinel_dragomir_02.jpgVeniturile familiei Dragomir s-au mai redus

Vicepreşedintelui CJC i-a scăzut şi salariul, însă nu îngrijorător. Dacă în 2009, Dragomir declara că încasează de la CJC un venit anual de 59.418 lei, acum, în 2010, el susţine că venitul anual de la instituţia judeţeană 51.022 lei.

Şi soţiei sale i s-a diminuat unul dintre venituri. Este vorba despre indemnizaţia de membru în Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa. Dacă în 2009, Rodica Dragomir încasa, în această calitate, un venit anual de 8.762 lei, în 2010, după schimbarea legii ce reglementează retribuirea membrilor CA-urilor, ea mai este plătită anual cu doar 252 lei. Şi onorariul de la cabinetul de avocatură la care lucrează s-a diminuat considerabil comparativ cu anul anterior. Astfel, dacă potrivit declaraţiei de avere a soţului, Rodica Dragomir a încasat în anul fiscal 2008-2009 un venit anual de 183.675 lei, potrivit declaraţiei de avere a soţului din 2010, venitul anual provenit din activitatea sa ca avocat s-a redus la 53.815 lei.

Dar vicepreşedintele CJC este, se pare, un împătimit al pariurilor sportive. Conform declaraţiei de avere depusă în 2009, el justifică un venit de 43.000 lei ca provenind din „pariuri sportive şi loto". Actul declarativ din 2010 al vicelui CJC ne arată că norocul i-a mai jucat feste, însă tot i-a surâs, cumulând un venit de 35.000 lei din jocurile de noroc.

Şi dividendele din firma la care este asociat, SC Cazare la Mare SRl, au scăzut drastic comparativ cu anul trecut, arătând că nici cu turismul nu mai merge. Astfel, dacă în 2009 declara dividende de 22.643 lei de la această firmă, în 2010, vicele CJC declară doar 5.259 lei.

Cert este că, veniturile familiei Dragomir s-au înjumătăţit faţă de anul trecut, dacă ne uităm prin comparaţie la cele două documente declarative. Astfel, în 2009, Cristinel Dragomir declara un venit total anual de 317.498 lei, în timp ce în 2010, declară venituri de 145.348 lei.

Şi declaraţia de interese a vicepreşedintelui CJC a suferit modificări. Cristinel Dragomir declară că este în continuare asociat cu 66% în SC Cazare la Mare SRL, ca şi în 2009, noutatea fiind că, 2010 o găseşte pe soţia sa asociat cu 20% în SC Atlantida Grama SRL. În ce priveşte funcţiile politice, vicele CJC este în continuare secretar executiv al organizaţiei judeţene PSD Constanţa.

În privinţa SC Atlantida Grama SRL, Rodica Dragomir este asociată în firmă alături de Nicuşor Barbu şi Corina Aurora Barbu. În Cazare la Mare, vicele CJC este partener alături de Constantin Ion, administratorul firmei fiind Florin Bănuţ.

Menţionăm că l-am contactat telefonic, în repetate rânduri, pe Cristinel Dragomir, pentru a afla şi opinia sa legată de declaraţia de avere pe 2010, însă nu a răspuns apelurilor noastre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii