Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Canalizare pentru 450 de familii la Valu lui Traian Mitroi-„Mulţumesc conducerii RAJA" (galerie foto)

ro

23 Nov, 2012 01:44 5310 Marime text
valu_4.jpgLa Valu lui Traian s-a dat strat ieri celei de-a doua etape a lucrărilor la sistemul de canalizare. Valoarea proiectului implementat de RAJA şi finanţat din fonduri europene, este de aproximativ 800.000 de euro.

La eveniment au participat alături de primarul Florin Mitroi şi de localnici, candidatul pe Colegiul 3 Senat, senatorul Alexandru Mazăre precum şi candidatul pe Colegiul 7 Deputat, Mircea Titus Dobre. Din partea Regiei Autonome Judeţene de Apă, coordonatorul şi finanţatorul lucrării, a fost prezent directorul adjunct Aurel Presură, iar din partea Consiliului Judeţean Constanţa, vicepreşedintele Cristinel Dragomir. „Astăzi pentru localitatea Valu lui Traian, din punctul meu de vedere, este o zi mare pentru că începem a doua etapă a canalizării care are o valoare de aproximativ 800.000 de euro şi bineînţeles va urma etapa a treia, care va fi finanţată tot de RAJA Constanţa. Le mulţumesc atât conducerii RAJA cât şi celor care s-au implicat pentru a lucra la aceste proiecte precum şi salariaţilor mei. S-a muncit trei ani de zile la hârtii pentru a începe acest proiect", a precizat, la momentul inaugurării, primarul Florin Mitroi. Acesta a menţionat că de lucrările celei de-a doua etape la sistemul de canalizare vor beneficia 450 de locuinţe. iar când se va finaliza şi etapa a treia vor fi conectate la sistem aproximativ 2.000 de locuinţe dintr-un total de 4.500. „Vreau să mulţumesc şi domnului Alexandru Mazăre şi domnului candidat la funcţia de deputat, Mircea Titus Dobre dar şi lui Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJC. Sper să colaborăm în continuare pentru toate investiţiile pe care ni le dorim în această localitate", a subliniat primarul Florin Mitroi.

Vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir a precizat că POS Mediu este cea mai importantă investiţie pe fonduri europene de la noi din judeţ, fiind în valoare de peste 250 de milioane euro. Programul ce cuprinde şi localităţile Poarta Albă şi Cobadin se va finaliza în 2017. Cristinel Dragomir a ţinut să felicite echipa RAJA şi pe toţi cei ce s-au implicat în acest proiect, exprimându-şi speranţa că în 2017 la încheierea programului accesat de RAJA vom vorbi de judeţul Constanţa ca fiind un judeţ unde absolut toţi locuitorii sunt conectaţi la reţeaua de apă şi canalizare.

Aurel Presură, directorul adjunct al RAJA a explicat că datorită dezvoltării foarte agresive în zona Valu lui Traian a trebuit să mărească capacitatea de transport a apei cu încă 500 metri cubi pe oră. „Noi sperăm ca lucrul acesta să se întâmple cât mai mult pentru că scopul nostru este să vindem cât mai multă apă", a precizat Aurel Presură.

Alexandru Mazăre se numără printre beneficiarii proiectului RAJA

valu_canalizare_1.jpg

Senatorul Alexandru Mazăre s-a declarat beneficiar al acestei lucrări şi a mulţumit primarului Florin Mitroi pentru inaugurarea acestui obiectiv. „Ţin să-i mulţumesc domnului primar pentru inaugurarea acestui obiectiv deosebit de important. Am şi o satisfacţie personală întrucât sunt locuitor al comunei Valu lui Traian. M-am uitat pe proiect şi am văzut că şi zona în care locuiesc este prinsă în proiectul acesta de canalizare", a afirmat senatorul Alexandru Mazăre. Candidatul USL pe Colegiul 7 Deputaţi, Mircea Titus Dobre, a declarat la rândul lui că proiectul RAJA este unul binevenit. „Ştim foarte bine că aceste probleme cu care se confruntă persoanele din zona rurală sunt majore în ceea ce priveşte infrastructura", a adăugat Mircea Titus Dobre.

Localnicii au canalizare, dar nu au... o brutărie

Nu doar inaugurarea lucrărilor de canalizare a fost de interes pentru localnicii adunaţi să asiste la eveniment. Candidatul USL pe Colegiul 7 a fost întâmpinat de un cetăţean care i-a solicitat acestuia să deschidă la Valu o brutărie pentru a dezvolta zona şi a crea şi cel puţin zece locuri de muncă, mărturisind că lipsa locurilor de muncă este o problemă gravă. Localnicul i-a spus lui Mircea Dorbe şi că solicitarea nu i-o adresează întâmplător, adăugând că a auzit de tatăl său şi ştie că este un om serios. Dobre a apreciat sugestia cetăţeanului, dar i-a explicat acestuia că pentru a deschide o brutărie ai nevoie de susţinere financiară. Dobre l-a asigurat în schimb că în Parlament se va implica prin diverse proiecte pentru a încuraja investiţiile şi a oferi un trai mai bun românilor. La finalul conversaţiei, localnicul din Valu lui Traian i-a urat mult succes candidatului USL.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii