Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:14 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania electorala este in plina desfasurare si noi va prezentam ultimele stiri despre partide si c

ro

11 Nov, 2004 00:00 658 Marime text

Flash electoral

AP

# Marian Petre Milut, candidatul Actiunii Populare la functia de presedinte al Romaniei, a prezentat in cadrul intalnirii cu reprezentantii formatiunii politice, principalele directii ale campaniei electorale in perioada urmatoare. Printre acestea se numara si schimbarea afisajului electoral prin introducerea unui nou slogan, care va reprezenta o continuare a mesajului folosit pana in prezent. Astfel, afisele care poarta sloganul "Munceste si castiga" vor fi completate, incepand de la sfarsitul acestei saptamani, cu afise cu sloganul "Investeste in viitorul tau". Potrivit candidatului Actiunii Populare la functia suprema in stat, schimbarea sloganului de campanie permite intregirea mesajului politic al formatiunii pe care o reprezinta. Pe plan local, popularii contesta decizia aberanta a Consiliului National al Audiovizualului, privind timpii de antena pentru partidele neparlamentare. Presedintele AP, Max Badin, sustine ca a facut o solicitare la CNA pentru deblocarea situatiei. Pentru ca nu prea au acces in media si la dezbaterile televizate, popularii isi continua campania din casa in casa impreuna cu membrii si simpatizantii lor. Popularii au reclamat inca o data obstructionarea activitatii de afisaj, atat in municipiu, cat si in judet. Probleme si incidente au fost inregistrate in comunele ai caror primari sunt membri ai PSD. In alta ordine de idei, liderii Actiunii Populare au semnalat campania pe bani publici pe care o fac candidatii PSD.

PRM

# Candidatii Partidului Romania Mare la functia de parlamentar s-au deplasat ieri in comuna Cumpana, unde au luat contact cu o serie de agenti economici si producatori agricoli din localitate. Aspirantii la un fotoliu de senator sau deputat din partea PRM au discutat cu agentii economici din comuna despre problemele privind obtinerea de finantari pentru dezvoltarea de noi investitii si crearea de locuri de munca, reducerea presiunii fiscale si eliminarea controalelor sicanatoare. In cadrul discutiilor, reprezentantii formatiunii au prezentat solutiile pe care PRM le va adopta atunci cand va ajunge la guvernare si care se regasesc in programele pe domenii de specialitate elaborate de conducerea centrala a partidului. La finalul intalnirii, cei prezenti au asistat la un interesant program artistic sustinut de Ion Amititeloaie si Lili Moraru.

PNTCD

# Secretarul general al filialei PNTCD Constanta, Tudorel Chesoi, a anuntat ieri in cadrul unei conferinte de presa ca, in urma deplasarilor efectuate recent in localitatile din judet, conducerea formatiunii a decis ca "medicii, membri ai partidului, sa ofere pana in 2008, consultatii gratuite in comunele si satele din judetul Constanta". Consultatiile gratuite vor fi oferite populatiei din mediul rural de Corneliu Neagoe, doctor pediatru, Daniel Vidican, doctor cardiolog, urmand ca in perioada urmatoare sa se alature acestui proiect si medicii Aurel Pruna si Paul Decu. Totodata, Tudorel Chesoi a afirmat ca, recent, conducerea organizatiei judetene a PNTCD a demarat un sondaj de opinie cu privire la modul in care este perceput partidul in mediul rural. Sondajul este realizat cu ajutorul tinerilor, pe un esantion de trei mii de persoane din 20 de localitati din judet. "Rezultatele partiale ale sondajului ne arata ca PNTCD a obtinut peste 8% dintre optiunile electoratului pentru Camera Deputatilor, 11,5 % pentru Senat, si asta numai prin intermediul lui Ion Caramitru si peste opt procente pentru Presedintia Romaniei", a adaugat secretarul general al PNTCD Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii