Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Orban O problema de familie, deszapezirea si analizele medicale au intarziat anuntarea accidentului

ro

19 Dec, 2007 00:00 817 Marime text
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a sustinut, marti, ca a anuntat cu intarziere accidentul auto in care a fost implicat, din cauza unei probleme familiale, a faptului ca a fost implicat in coordonarea actiunilor de deszapezire si a unor analize medicale pe care le programase pentru luni. El a sustinut ca a asteptat trei ore un echipaj de politie care sa preia date referitoare la accidentul in care a fost implicat duminica si a negat ca ar fi intentionat sa musamalizeze cazul, prevalandu-se de functia de ministru. "Sunt om si greseala este omeneasca. Nu am fost tentat sa opresc retinerea permisului sau sa fac interventii, nici macar la ministrul de Interne. Victima am fost eu si nu sunt de acord sa fiu supus unui linsaj mediatic pentru un fapt banal", a spus Orban. Ministrul a aratat ca masina pe care o conducea cu 50-55 kilometri/ora, pe banda I, s-a tamponat duminica, in jurul orei 14.00, pe Soseaua Cotroceni, cu "un Tico", in conditii de carosabil umed si ninsoare abundenta. "Am ramas trei ore la locul incidentului pentru a astepta echipajul de politie, o parte din timp fiind petrecut cu soferul Tico-ului, lovit in interiorul tamponarii. Am asteptat sa vina echipajul de politie, dar care nu a ajuns la fata locului, probabil din cauza sutelor de accidente", a spus Orban. El a mai aratat ca a parcurs peste 70.000 kilometri la volanul masinii de cand a preluat postul de ministru, pentru a inspecta diferite santiere. Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca ministrul Ludovic Orban a ramas fara permis, pentru 30 de zile si a fost sanctionat cu cinci puncte amenda dupa ce a declarat cu cinci ore intarziere fata de limita legala de 24 de ore, un accident rutier in care a fost implicat. Accidentul a avut loc, duminica, in jurul orei 14.30, pe Soseaua Cotroceni, din Capitala. Autoturismul ministrului s-a tamponat cu un Matiz, in urma coliziunii rezultand doar pagube materiale, a spus Ciocan. Ministrul Orban s-a prezentat la Politie, luni seara, la ora 19.30 si a anuntat accidentul. Pentru intarzierea de aproximativ cinci ore peste termenul legal, politistii i-au suspendat permisul pentru 30 de zile si l-au sanctionat cu cinci puncte. In jurul orei 21.30, la Politie a venit si soferul celuilalt vehicul implicat in accident, care a primit o sanctiune similara celei aplicate ministrului Orban. Ministrul Transporturilor, liberalul Ludovic Orban, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, ca a fost implicat, duminica seara, intr-un accident rutier in zona Cotroceni, mentionand ca nu a fost vatamat in urma "banalului accident". "Am avut un banal accident rutier, duminica seara, in zona Cotroceni, un accident la fel ca alte circa o mie de accidente generate de caderile de zapada. Nu am fost afectat in niciun fel, dar, ca sa glumesc putin, se pare ca nu-mi prieste aerul de Cotroceni", a declarat Orban. Cotidianul a relatat, in pagina electronica, faptul ca ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a fost implicat intr-un accident rutier, dar ca, in urma accidentului, ar fi fost lovita si o persoana. Potrivit sursei citate, autoturismul Audi A6 condus de ministrul Ludovic Orban, avand numerele de inmatriculare B - 108825, a derapat duminica, in jurul orei 14.00, pe soseaua Cotroceni si a intrat pe trotuarul de pe partea dreapta, unde a acrosat un Matiz parcat, cu numarul CS - 96 - CXC, l-a impins si a rupt cu el un stalp de pe trotuar, apoi l-a izbit in vitrina unei agentii imobiliare. Cotidianul sustine, citand martori oculari, ca in accident a fost lovita o femeie, iar ministrul Orban ar fi plecat sa o duca la spital, insa verificarile facute la Spitalul Universitar, cel mai apropiat de locul accidentului, au indicat ca nu a fost internata nicio persoana victima a unui eveniment rutier. Ministrul de Interne, Cristian David, a declarat, marti, ca, din informatiile pe care le are, "accidentul in care a fost implicat Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, este o tamponare usoara, care nu comporta prezenta Politiei la fata locului". "Din informatiile pe care le avem, potrivit celor declarate, acest accident este o tamponare usoara, care nu comporta prezenta Politiei si a putut fi raportat ulterior", a declarat Cristian David, referitor la evenimentul rutier in care a fost implicat Ludovic Orban, in cursul zilei de duminica.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii