Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:51 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Institutul pentru Memoria Exilului Romanesc Monica Lovinescu a fost un far care lumina spiritele

ro

21 Apr, 2008 20:00 942 Marime text
Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc (INMER) transmite, printr-un comunicat remis MEDIAFAX, ca Monica Lovinescu a reprezentat "un far care lumina spiritele" si "un reper pentru constiintele romanesti de pretutindeni". "Impreuna cu Virgil Ierunca a reprezentat una dintre cele mai importante institutii ale exilului romanesc. Au prezervat in exil adevaratele valori romanesti batjocorite sau ignorate de regimul comunist din tara. Monica Lovinescu, prin cronicile si comentariile sale la postul de radio Paris si apoi la Europa Libera a tinut treaza, atat cat s-a putut, constiinta intelectualului roman din tara pentru a nu abdica de la menirea lui", transmite presedintele INMER, Dinu Zamfirescu, printr-un comunicat remis MEDIAFAX. El spune ca Monica Lovinescu a fost prezenta la toate manifestatiile exilului, inspirand unele actiuni. "Monica Lovinescu era aceea care ii indruma pe tinerii scriitori sau oameni de cultura romani aflati pe meleaguri straine. A cautat sa mentina contactele cu lumea culturii din tara si nu evita niciodata sa ia legatura cu scriitorii veniti in Occident, cu diverse ocazii, punandu-i in contact cu cei aflatori acolo. Nici dupa 1989, vocea Monicai Lovinescu nu a fost redusa la tacere". "Volumele de jurnal scrise si aparute in tara o caracterizeaza pentru stilul pe care il avea. Direct la tinta, fara inflacarari sau flatari, totusi cu o nebanuita sensibilitate, a reusit sa vorbeasca in continuare. Vorba si vocea ei vor dainui in memoria celor care au cunoscut-o si au ascultat-o", mai spune Zamfirescu. Criticul literar Monica Lovinescu a incetat din viata, duminica noaptea, la spitalul Charles Richet din Val d'Oise, situat la 15 km nord de Paris. Jurnalist, critic literar si cunoscut comentator de radio, Monica Lovinescu a incetat din viata la ora 00.30, fiind internata in urma cu circa trei luni, in stare grava. Ea ar fi implinit, in luna noiembrie, 85 de ani. Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc, organism al statului roman, isi propune sa recupereze si sa studieze documentele din lume, pentru a infatisa un segment de istorie romaneasca amenintat de uitare. Potrivit site-ului propriu, INMER functioneaza din anul 2003 si se afla sub Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regele Mihai I si beneficiaza de indrumarea unui Consiliu de Garantie Morala compus din 26 de membri de vaza ai Exilului romanesc si a unui Consiliu Stiintific, alcatuit din cercetatori respectati din domeniul istoriei, psihologiei, sociologiei si filozofiei.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii