Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:53 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Toţi ar dori să te vadă cu acest accesoriu la meciuri“ Simona Halep, costumată special, la un eveniment monden (galerie foto)

ro

02 May, 2018 00:00 4572 Marime text
Simona Halep a participat la un eveniment monden, ziua de naştere a unuia dintre membrii echipei sale, Cosmin Hodor (manager de comunicare şi proiecte speciale). Pe lângă liderul mondial al tenisului feminin, de la petrecere nu au lipsit nume ca Irina Begu, Alina Tecşor, Andrei Pavel (din tenis) sau Irina Antonie (actriţă, bună prietenă cu Simona). Ca mai mulţi dintre cei prezenţi, constănţeanca a avut o costumaţie specială, iar în pozele postate pe contul personal de Instagram Simona apare şi cu o chitară.
 
„Arăţi super tare aşa îmbrăcată!”, „Simona, îţi stă bine cu bandană (n.r. făcându-se referire la bentiţa de pe cap)! Succes în continuare!”, „Arăţi foarte bine îmbrăcată ca în anii 70!” sau „Eşti mortală cu bandană, poate faci ceva în cazul ăsta! Toată suflarea Halepenos cred că ar dori să te vadă cu acest accesoriu la meciuri!”, au fost câteva dintre comentariile de pe reţeaua de socializare.
 
Simona Halep a ajuns la 26 de săptămâni în fruntea ierarhiei WTA, devansând-o în clasament (cu un avans de peste 1.200 de puncte, 8.055 - 6.790) pe daneza Caroline Wozniacki, sportiva de pe poziţia secundă. Până acum, în 2018, constănţeanca a câştigat din tenis 2.260.298 de dolari, fiind depăşită la acest capitol doar de Caroline Wozniacki, cu 3.344.879 de dolari. În perioada următoare, Halep va evolua la turneul de la Madrid, care începe pe 7 mai.
Sursa foto: Instagram (Simona Halep)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii