La Mulți Ani, Simona Halep!
La Mulți Ani, Simona Halep!
27 Sep, 2024 09:02
ZIUA de Constanta
2508
Marime text
Jucătoarea de tenis din Constanța Simona Halep își serbează astăzi, 27 septembrie 2024, ziua de naștere, fostul număr 1 mondial ajungând la 33 de ani.
Câștigătoare, în bogata ei carieră, printre altele, a două turnee de Grand Slam (Roland Garros și Wimbledon), Simona își pregătește revenirea pe teren, după ce a absentat din turnee în ultima perioadă, din pricina unei accidentări.
Sportiva a primit un wild card la turneul de categorie WTA 250 din Hong Kong, de luna viitoare, la care și-a anunțat revenirea.
Jucătoarea constănțeană a beneficiat de reducerea, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, a suspendării sale de patru ani la nouă luni, a avut drept de joc apoi, a și participat, dar accidentările au împiedicat-o să aibă un parcurs de regularitate.
Simona Halep a anunțat și că lucrează cu un nou antrenor, Daniel Dobre.
Citește și:
Este oficial! Simona Halep revine în competițiile de tenis! La ce turneu a fost confirmată participarea sportivei din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii