Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:00 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini din urmă cu peste 30 de ani Hacic și Clemența Garabet. Sevastian și Simona Iovănescu. Nunți în sport la Constanța (galerie foto)

ro

14 Apr, 2020 00:00 11252 Marime text
Soții Hacic și Clemența Garabet, binecunoscuți în lumea sportului constănțean și românesc, ajung în acest an, pe 28 iunie, la 34 de ani de căsnicie. ZIUA de Constanța vă prezintă imagini de la nunta lor, din anul 1986, ca și de la căsătoria, ulterioară, dintre regretatul Sevastian Iovănescu și prima sa soție, Simona Iovănescu, alți reprezentanți de seamă ai sportului de la mal de mare.

La ambele evenimente au participat și sportivi, antrenori sau oficiali din sport, colegi cu membrii celor două familii. Printre invitați, Elena Frîncu, fostă vicecampioană mondială de handbal, fost director, vreme îndelungată (22 de ani) al Direcției pentru Sport și Tineret a județului Constanța, membru al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. „Am revăzut cu nostalgie aceste fotografii. Istorie cu oameni frumoși. Emoționant!“, a declarat Elena Frîncu.    

Când s-au căsătorit, ambii activau la CS Farul


Când Clemenţa şi Hacic s-au căsătorit, ambii activau în cadrul CS Farul Constanţa, ea - ca antrenoare de gimnastică, el - ca oficial (organizator) la secţia de fotbal. Au făcut nunta la un an după ce au devenit un cuplu. Ambii trecuseră anterior printr-un alt mariaj, primul soţ al Clemenţei fiind Matei Stănei (şi el antrenor de gimnastică). Atunci când s-au căsătorit, Clemenţa şi Hacic aveau câte un copil din căsătoriile anterioare, Clemenţa - o fată (Raluca), iar Hacic - un băiat (Robert). Rodul dragostei dintre soţii Garabet a fost apoi Adelina Bianca, născută în august 1987. Toţi cei trei copii s-au bucurat de aceeaşi afecţiune din partea celor doi. „I-am crescut pe toţi laolaltă, fără să facem niciun fel de diferenţe. Suntem în relaţii bune şi cu foştii noştri parteneri de viaţă“, spune Hacic Garabet.

Secretar general al Uniunii Armenilor din România


Fost rugbyst, Hacic Garabet a activat ca preşedinte al FC Farul Constanța, dar a fost oficial și la alte cluburi de fotbal din România, la clubul de rugby Farul şi la Federaţia Română de Rugby. De asemenea, a fost administrator la Centrul de Fotbal de la Mogoşoaia și a activat şi la o bază de fotbal de la Câmpina. În prezent, face parte din Comitetul Director, ca secretar general executiv, al Uniunii Armenilor din România. Clemența Garabet s-a remarcat ca un antrenor de calibru în gimnastică, iar de câțiva ani este pensionară

„Asta e cea mai mare reușită a noastră“


„A trecut foarte repede această perioadă, din cauză că tot timpul am fost plecaţi cu sportul, Hacic în lumea lui, eu în a mea. Abia acum, de când suntem la pensie, avem mai mult timp de noi şi putem să călătorim în voie şi să vizităm locuri deosebite, atât în ţară, cât şi în străinătate. Au trecut frumos cei 30 de ani. Noi, în lumea sportului, ştiţi cum suntem, luptători, şi cu bine, şi cu rău, ne adaptăm. Viaţa ne oferă multe încercări, pe care, ca orice sportiv, cu fair-play, le treci. Suntem fericiţi împreună şi împliniţi că avem copiii realizaţi, pe toate planurile, și nepoțiadorabili. Asta e cea mai mare reuşită a noastră“, declara Clemenţa, pentru ZIUA de Constanța, în 2016, la împlinirea a 30 de ani de căsnicie.

Nașa este acum în Olanda


Soţii Garabet au fost cununaţi de familia Oprea. Naşul, Mihai Oprea, a fost un apropiat al rugby-ului constănţean şi al CS Farul, făcând parte, vreme îndelungată (30 de ani), din biroul secţiei de rugby a CS Farul, pe care a sprijinit-o mult. A murit în 2013 (la 69 de ani), iar soţia sa, Angela (naşa soţilor Garabet) se află actualmente (împreună cu fiica sa, Melania) în Olanda, la Groningen, unde deține un restaurant cu specific românesc. Familia Oprea a şi botezat-o pe fiica cea mică a Clemenţei şi a lui Hacic, Adelina Bianca.

Cununați de soții Garabet, care le-a botezat și fiica


Fostul mare fotbalist de la la Farul (sau FC Constanţa), FC Argeş, Steaua şi FC Olt. și fost președinte al FC Farul, Sevastian Iovănescu s-a căsătorit cu prima sa soție, Simona, fostă mare handbalistă, la mijlocul anului 1987, cei doi fiind cununați de soții Garabet, care au botezat-o apoi pe fiica lui Sevastian și a Simonei, Alexandra. Acum în vârstă de 32 de ani, aceasta joacă handbal, ca mama sa, evoluând actualmente, pe postul de pivot, la echipa de primă ligă Gloria Buzău. Acum doi ani, Alexandra s-a căsătorit cu fostul handbalist  Claudiu Subțirică. Născute în același an, la distanță de câteva luni, Alexandra Subțirică și Adelina Bianca Garabet au copilărit împreună, fiica cea mică a soților Garabet fiind stabilită de mai mulți ani în SUA, unde s-a căsătorit, are o familie fericită (cu doi copii) și o carieră de succes.

A jucat cinci sezoane la Farul Constanța


Iovănescu s-a născut la Ghelmegioaia, în judeţul Mehedinţi, pe 2 octombrie 1953, și s-a stins din viață la numai 56 de ani, în 2010. Când a murit, Sevastian Iovănescu era preşedintele executiv al FC Farul, funcţie în care fusese înscăunat cu aproape cinci luni înainte de tragicul eveniment. Iovănescu a jucat cinci ani la echipa din Constanţa - doi în prima ligă, trei în eşalonul secund - în sezoanele 1974/1975, 1985/1986, 1986/1987, 1987/1988 şi 1988/1989.

A primit Ordinul de Merit în grad Rubin


În Divizia A, a mai evoluat la FC Argeş (unde a cucerit titlul de campion, în ediţia 1978/1979, şi s-a clasat pe locul secund, în sezonul precedent), Steaua şi FC Olt. Are 357 de meciuri jucate în prima ligă şi 56 de goluri marcate. Era un mijlocaş de mare travaliu. A slujit cu credinţă clubul Farul nu numai ca jucător, ci şi ca antrenor şi conducător. A antrenat la toate nivelurile (la copii şi juniori; la Farul II - principal; la echipa mare - secund, de mai multe ori). A jucat şi la echipa naţională: la echipa mare (o selecţie), la România B (două selecţii, două goluri), la echipa olimpică (3 - 1) şi la tineret (10 - 1). În 2009, a primit Ordinul de Merit în grad Rubin din partea Federaţiei Române de Fotbal, care, anterior, îi acordase şi titlul de maestru al sportului. Sevastian Iovănescu a activat în fotbal şi ca observator la meciuri. A doua parteneră de viață a lui Sevastian Iovănescu a fost Alexandra Neniță.

Este de opt ori campioană a României


Născută la Constanța, Simona (Manea, înainte de căsătoria cu Sevastian Iovănescu), a jucat în prima parte a carierei la Hidrotehnica Constanța (cu care a ocupat locul patru în Cupa României), după care, la începutul anilor 90, s-a transferat la Chimistul Rm. Vâlcea (viitoarea Oltchim), cu care a cucerit opt campionate (în anii 1991, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999) și opt Cupe ale României (1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999). De la Oltchim s-a și retras din activitate. Pașii de început în handbal i-au fost călăuziți de antrenoarea Elena Frîncu. „Mă mândresc cu Simona, Am crescut-o de la nouă ani și am dat-o la lot“, precizează Elena Frîncu.   

A purtat banderola de căpitan la Națională peste zece ani


Simona a avut o carieră prodigioasă și la echipa națională a României, purtând banderola de căpitan al reprezentativei peste zece ani! Cu echipa tricoloră, pentru care a jucat 171 de meciuri și a înscris 250 de goluri, este medaliată de trei ori cu aur la Campionatul Balcanic (în 1989, 1991 și 1992) și are trei prezențe la Campionatul Mondial de senioare, în anii 1990, 1993 și 1995. A participat și la Campionatul Mondial de tineret din 1985, iar în 1992 a câștigat cu România Trofeul Carpați. Simona s-a recăsătorit în anul 2000, cu antrenorul de handbal Vlad Caba, cei doi având împreună un băiat, Liviu.  

Citește și:

Fostul preşedinte al FC Farul îşi serbează şi ziua de naştere Clemenţa şi Hacic Garabet au împlinit 30 de ani de căsnicie

Simbol al FC Farul Constanța. „Ai fost un gladiator al fotbalului!“ S-au împlinit zece ani de la moartea lui Sevastian Iovănescu (video)

Imagini de la eveniment Nuntă în sport la Constanţa. Alexandra Iovănescu şi Claudiu Subţirică au spus „Da!“ în parcul de la Biserica „Sf. Mina“ (galerie foto + video)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii