Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:39 25 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini de senzație Simona Halep s-a aruncat în râul Vltava, după câștigarea turneului de la Praga! (galerie foto)

ro

18 Aug, 2020 00:00 899 Marime text

 
  • În finala turneului de la Praga, Simona Halep a învins-o pe belgianca Elise Mertens.
  • După turneul din capitala Cehiei, campioana din Constanța și-a respectat o promisiune.
 
Campioana constănțeană Simona Halep a câștigat turneul de la Praga, prima întrecere oficială la care a participat după pauza cauzată de pandemia de coronavirus.
În finală, Simona, clasată pe locul doi în lume și principala favorită a turneului, a dispus de belgianca Elise Mertens (23 WTA, cap de serie numărul 3), scor 6-2, 7-5, iar, după concurs, constănțeanca și-a respectat o promisiune și s-a aruncat în Vltava, cel mai lung râu din Cehia, care străbate și Praga. Alături de Simona au ajuns în apă și membri ai echipei sale, iar ineditele imagini au fost postate de campioană pe Instagram, culegând nenumărate aprecieri și comentarii. „Am promis ieri că voi sări în râu dacă voi câștiga, așa că…“, a explicat campioana de la Wimbledon și de la Roland Garros. „Cele mai tari poze ale tale din toată seria de pe Insta! Perfectă tu, perfecte pozele! Da, da, știu că nu agreezi cuvântul «perfectă». O să ne ierți pentru că noi așa te vedem, nu?“, „Ce bine îți stă fericită!“, „Adorabilă! Ești zeița tenisului“, „Felicitări, Simona, impresionantă sărbătorire a victoriei!“ sau „Frigul trece, succesele rămân“, au fost câteva dintre mesajele fanilor.

A câștigat al 21-lea titlu

La Praga, Simona a câștigat al 21-lea titlu din cariera sa în circuitul WTA, iar la final a declarat: „Sunt foate fericită că am putut veni aici, că am luptat din greu și am cucerit trofeul. Mulțumesc organizatorilor pentru acest turneu special, au depus mult efort pentru siguranța noastră medicală. O felicit pe Elise Mertens pentru săptămâna minunată pe care a avut-o și îi mulțumesc pentru meciul tare pe care l-am avut. În același timp, îi îmbrățișez pe membrii echipei mele, care îmi sunt mereu alături“, a spus Simona. 

Sursa foto: Instagram (Simona Halep)

Citește și:

Simona Halep a învins-o pe belgianca Elise Mertens și a câștigat turneul de la Praga
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii