Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:30 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FRF. „Aventură cuceritoare prin albumele de familie ale fotbaliștilor“ Imagine cu Gică Hagi, la o vârstă fragedă. „11“ al copilăriei!

ro

11 Apr, 2020 00:00 2573 Marime text

Pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal a fost postat un articol special, „Cum arătau jucătorii români mari când erau mici“, în care sunt prezentate imagini inedite cu ei, din copilărie, alcătuindu-se și o echipă cu aceștia.

Dintre fotbaliștii prezentați nu lipsește, la o vârstă foarte mică, nici constănțeanul Gică Hagi, cel mai mare jucător din istoria fotbalului românesc, creatorul proiectului de mare succes Academia Hagi - FC Viitorul, cu echipa de seniori cucerind campionatul, Cupa și Supercupa în România.     
„Echipa FRF.ro vă provoacă la o aventură cuceritoare prin albumele de familie ale fotbaliștilor, cu imagini emoționante din copilăria lor, multe publicate în premieră! Îi știm din perioadele când ne încântau cu jocul lor, pe unii poate chiar din juniorat, dar pe cei mai mulți de la maturitatea sportivă. Cu câțiva ne-am obișnuit deja în ipostaza de antrenori. Dar cum erau la începuturi, la primul șut din viață sau chiar și mai devreme? Haideți să descoperim o echipă inedită, un 4-4-2 al inocenței, format din jucători români importanți, prin chipul copilăriei!“, se arată pe site-ul FRF.

Echipa picilor prezentată este următoarea: D. Moraru - Contra, D. Goian, Belodedici, M. Rednic - N. Dică, Constantinovici, Sânmărtean, Hagi - Balint, V. Moldovan. „«Regele», când îi cucerise cu frumusețea copilăriei doar pe cei din familie. Aveau să vină marile stadioane și meciuri, unde să se încoroneze prin muncă și talent unic!“, este prezentat Gică Hagi.

Imaginile au fost preluate de pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Citește și:

Distincţii înmânate de primarul Iaşiului Gică Hagi împlineşte miercuri 55 de ani. Care e cadoul preferat de la jucătorii săi

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii