Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Fostul luptător Cătălin Cășaru s-a căsătorit. Mai mulți sportivi cunoscuți printre invitați (GALERIE FOTO)

ro

04 May, 2022 00:00 8005 Marime text
 

 
  • De opt ani, fostul sportiv trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Oana, o tânără din Constanța, iar cei doi și-au oficializat acum relația.
  • Nașul de cununie provine și el din sport, iar printre invitații de la eveniment s-au numărat și alți sportivi și antrenori.
  • Cununia civilă a avut loc la Valu lui Traian, acolo unde locuiesc soții Cășaru.
 
Fostul luptător Cătălin Cășaru, în prezent antrenor la clubul Sharks Gym Constanța, și jumătatea sa, Oana Irina (fostă Crețu), au făcut pasul cel mare în viață. Au spus „Da!“, un „Da!“ din toată inima, și au devenit soț și soție.
 
Originar din Însurăței (județul Brăila), Cătălin (32 de ani) e fost practicant de sporturi de contact, la care a urcat de nenumărate ori pe podium și a realizat victorii memorabile. În urmă cu câțiva ani, o accidentare serioasă la genunchi i-a întrerupt cariera de luptător, iar de atunci Cătălin s-a dedicat antrenoratului. De opt ani, fostul sportiv trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Oana, o tânără din Constanța, iar cei doi și-au oficializat acum relația, prin cununia civilă, care a avut loc la Valu lui Traian, acolo unde locuiesc soții Cășaru. Petrecerea s-a desfășurat apoi la un local din Satul de Vacanță.
 
Nașul e și el fost sportiv
 
Nașul de cununie, Ionuț Budeș, provine și el din sport, a făcut lupte la Farul Constanța, iar printre invitații de la eveniment s-au numărat și alți sportivi și antrenori, mulți de la Sharks Gym Constanța, printre care antrenorul Daniel Asaftei (vărul lui Cătălin, fost mare sportiv, multiplu campion mondial şi european la Kempo) și luptători de top precum Mădălin Pîrvulescu, Ștefan Orza sau Robert Orbocea. 
 
De la karate kyokushin la MMA
 
Cătălin Căşaru a făcut sport încă de mic. La 12 ani, practica, la Însurăţei, karate kyokushin, apoi a venit la Constanţa şi, urmând exemplul vărului său, s-a dedicat luptelor. La LPS „Nicolae Rotaru“, a fost unul dintre sportivii de referinţă de la Greco-romane, campion, iar apoi a reprezentat în competiţii Astra Arad. Cătălin s-a impus apoi şi în MMA, unde l-a avut antrenor, la clubul Pontica din Constanţa, iar apoi la Sharks Gym, chiar pe vărul său. Cătălin a participat cu succes la numeroase gale, atât în țară, cât și în străinătate. De asemenea, a evoluat la Campionatul Mondial de MMA de la Minsk (Belarus), unde a fost învins de rusul Ramzan Sulebanov, cel care avea să iasă campion. Cășaru a fost coleg de lot naţional în Belarus cu celebrul Tolea Ciumac. În urmă cu trei ani, la un antrenament, cu trei săptămâni înainte de o gală, Cătălin a suferit acea accidentare serioasă, care l-a forțat să încheie activitatea de luptător.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: capturi video Dani Vasilioglu Films și Facebook (Cătălin Cășaru)
 
Citește și:
 
Luptător la Sharks Gym Constanţa
Cătălin Căşaru, învingător în gala „Eagles Fighting Championship-7“, de la Chişinău (galerie foto + video)

 
Luptător la CS Pontica
Cătălin Căşaru l-a învins pe Adrian Grec şi a cucerit din nou centura RXF (galerie foto)

 
Interpretează Balkan şi Glorya
Luptătorii Alex Filip şi Cătălin Căşaru, din Constanţa, apar în videoclipul melodiei „Nu am somn“ (video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii