Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:05 25 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, împlinește vineri 34 de ani

ro

20 Aug, 2021 00:00 1825 Marime text
 

 
  • Cătălina Ponor este de cinci ori medaliată la Jocurile Olimpice, iar la ediția din 2004, de la Atena, a devenit triplă campioană olimpică.
 
Cătălina Ponor, multipla campioană olimpică, europeană şi medaliată mondială la gimnastică, împlinește vineri, 20 august, vârsta de 34 de ani. Marea campioană a Constanței este și cetățean de onoare al municipiului de la malul mării.
 
Fosta sportivă ocupă un loc de frunte în istoria gimnasticii mondiale, fiind medaliată de cinci ori la Jocurile Olimpice, iar în 2004, la Atena, devenind triplă campioană olimpică! Campioana a avut puterea să revină în acest sport, după ce, iniţial, renunţase la activitatea competiţională. Prima data (în 2012), reîntoarcerea sa, la vârsta de 25 de ani, a avut ca rezultat obţinerea a cinci medalii la Europene şi la Jocurile Olimpice.

În 2016, la o vârstă când alte gimnaste din România s-au retras de mult din activitate şi au alte preocupări, Cătălina a arătat în continuare foame de performanţă. A renunţat la o viaţă liniştită pentru a simţi din nou atmosfera de concurs şi aplauzele spectatorilor. După trei ani în care a stat departe de gimnastică, a revenit. Multe i s-au pus în cale, o operaţie, perioada de recuperare, însă nu a cedat. A urcat pe podium la Europene, iar la Jocurile Olimpice din Brazilia a prins ultimul act la bârnă. Sacrificiul ei şi aura olimpică i-au fost răsplătite cu onoarea de a fi portdrapelul României la Rio.
 
Tot vineri, Cristian Gaţu, fostul mare handbalist român şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, este sărbătorit pentru împlinirea vârstei de 76 de ani. De asemenea, Beatrice Câşlaru, multiplă medaliată olimpică, mondială şi continentală la nataţie, împlinește în aceeași zi 46 de ani.

Sursa foto: Facebook (Cătălina Ponor)
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Campioana din Constanța Cătălina Ponor a fondat societatea Cătălina Ponor Olympics
  
Campioanele Cătălina Ponor şi Cristina Neagu au făcut mişcare alături de copii, pe litoral (galerie foto)

Editorial
Orice poveste frumoasă are şi un sfârşit. Mulţumim, Cătălina Ponor!

Ti-a placut articolul?

Comentarii