Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:52 28 03 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Brazilianul de la HC Dobrogea Sud Constanța Handbalistul Fabio Rocha Chiuffa, prima zi de naștere pe care o serbează în România

ro

12 Mar, 2020 00:00 1740 Marime text

Handbalistul brazilian Fabio Rocha Chiuffa, extremă dreapta la HC Dobrogea Sud Constanța, și-a serbat ieri ziua de naștere, sportivul din Țara Cafelei ajungând la 31 de ani.
 Aceasta este prima zi de naștere pe care brazilianul o petrece în România, la Constanța, unde se simte foarte bine.
 
„S-a adaptat la Constanța, unde echipa și suporterii îl apreciază. Păcat că joi, la meciul cu Dunărea Călărași, nu vor fi spectatori în tribune“, se arată pe site-ul oficial al echipei constănțene.
 
„Mă bucur că toți colegii din echipă au gânduri bune față de mine, sunt fericit aici. Cum am petrecut de ziua mea? Soția și băiețelul meu mi-au cântat «La mulți ani!» astăzi dimineață (n.r. ieri) și mi-au dat un tort. Sigur că un cadou frumos pentru mine ar fi și victoria în meciul de joi. Păcat că se joacă fără spectatori, dar cred că e mai bine așa, am văzut cu toții cât de periculos este noul coronavirus. Noi ne vedem de treabă. Nu contează că jucăm cu Dinamo sau cu Călărași, în fiecare meci trebuie să jucăm bine și să câștigăm“, a spus Chiuffa, potrivit sursei citate.
 
Meciul HC Dobrogea Sud (locul 4, cu 39 de puncte) - Dunărea Călărași (locul 7, cu 37 de puncte) se joacă joi, 12 martie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Constanța. Președintele clubului de pe litoral, Ionuț Stănescu, a fost ieri la antrenamentul echipei și le-a transmis jucătorilor măsurile de prevenție pe care trebuie să le urmeze, în condițiile răspândirii noului coronavirus.
 
În acest context, meciul se va juca fără spectatori. „Bineînțeles că ne dezavantajează să jucăm fără spectatori cu Dunărea Călărași. Este un adversar incomod. Însă, pentru siguranța oamenilor, e mai bine așa“, a menționat Ionuț Stănescu.
 
Nemulțumiți de arbitrajul de la partida Poli Timișoara - HCDS 22-21, oficialii grupării constănțene au făcut memoriu la Federația Română de Handbal. „Am văzut înregistrarea meciului. Au fost zece decizii clare împotriva noastră!“, a punctat Djordje Cirkovic, antrenorul principal al HC Dobrogea Sud.
 
Sursa foto: HC Dobrogea Sud
 
Citește și:
 
Handbalistul brazilian de la HC Dobrogea Sud Fabio Chiuffa şi-a adus la Constanţa familia, dar şi căţeluşa

Meciul HC Dobrogea Sud-Dunărea Călărași se va juca fără spectatori! Cei care au achiziționat bilete își vor primi banii înapoi

„N-au lipsit fazele controversate și momentele tensionate“ HC Dobrogea Sud Constanța, eșec la limită în partida cu Poli Timișoara
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii