Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:41 09 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veste grea de la Tribunalul Constanța pentru fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă Marius Sponoche! Ce au decis magistrații (MINUTA)

ro

09 Jun, 2026 14:31 238 Marime text
Marius Ion Sponoche, fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă - Sursa foto: ZIUA de Constanța

Tribunalul Constanța a decis marți, 9 iunie 2026, menținerea sechestrului asigurător instituit pe bunurile imobile aparținând fostului manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă Marius Ion Sponoche, vizat de un dosar de corupție instrumentat de DNA!
 
Instanța a considerat măsura ca fiind legală și temeinică, respingând totodată cererea acestuia de ridicare a indisponibilizării.
 
Dosarul, înregistrat la Secția Penală a Tribunalului Constanța sub numărul 1970/118/2025/a11, are ca obiect verificarea măsurilor asigurătorii (conform art. 250 ind. 2 din Codul de Procedură Penală) și se află în stadiul procesual de fond.
 
Decizia poate fi contestată!

MINUTA
 

Soluția pe scurt: În baza art. 250 2 C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor imobile teren şi casă în oraşul Cernavodă, identificate cu numărul poştal (…) şi teren şi casă în localitatea Podul Dâmboviţei (…) jud. Argeş, astfel cum a fost dispusă prin ordonanţa nr. (…)/9/P/2022 din data de 03.03.2025 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA Serviciul Teritorial Constanţa şi dispune menţinerea măsurii asigurătorii, urmând a fi verificată cel târziu la data de 08.06.2027. Faţă de disp. art. 2502 C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată solicitarea inculpatului Sponoche Marius Ion de ridicare a măsurii asiguratorii.
 
În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestaţia se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 09.06.2026.
 


Document: Încheiere de dezînvestire    09.06.2026

 
Oficial de la DNA, despre dosarul de mită
 
Potrivit comunicatului emis de DNA, în cursul lunii ianuarie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de director al Spitalului Orășenesc Cernavodă, instituție finanțată din bugetul U.A.T. Cernavodă, ar fi pretins prin intermediul suspectei Cocor Laura Iuliana suma de 30.000 de euro, de la suspectul M.E. (administrator al unei societăți comerciale), din care ar fi primit, în data de 11 februarie 2025 suma de 15.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, privitoare la derularea unui contract de lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI.
 
În concret, la data de 29 iulie 2024, între Spitalul Orășenesc Cernavodă, reprezentat de inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de manager și societatea comercială administrată de suspectul M.E. a fost încheiat un contract reprezentând lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI, în valoare de 1.099.026 lei.
 
În data de 15 ianuarie 2025, suspecta Cocor Laura Iuliana, în calitate de Șef Serviciu Administrativ în cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă ar fi pretins, pentru sine și pentru inculpatul Sponoche Marius Ion suma de 30.000 de euro din care ar fi primit la data de 10 februarie 2025 suma de 15.000 de euro.
 

Cu ocazia audierii sale, suspecta Cocor Laura Iuliana ar fi recunoscut, în esență, faptul că a primit suma respectivă în contextul menționat anterior, totodată arătându-și disponibilitatea de a colabora cu organele de anchetă pentru probarea suplimentară a faptelor cercetate în cauză.
 
Astfel, în data de 11 februarie 2025, suspecta Cocor Laura Iuliana i-a remis inculpatului Sponoche Marius Ion suma de 15.000 de euro ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma menționată anterior.
 
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Tribunalul Constanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției! Nicoletei Neamțu de la Spitalul Orășenesc Cernavodă, condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare (MINUTA)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii