Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:14 15 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vacanță de coșmar pentru trei turiști moldoveni. Au fost jefuiți și bătuți în Parcul Tăbăcăriei, în apropierea bisericii din lemn

ro

13 Jul, 2020 00:00 720 Marime text
  • Unul dintre cetățenii moldoveni a precizat că a opus rezistență și s-a luptat cu agresorul, timp în care au căzut amândoi în lac.
  • Doi dintre cei trei turiști moldoveni au fost amenințați cu un cuțit.
  • Acum, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța.
 
Judecătoria Constanța a decis condamnarea în prmă instanță a trei tineri din Constanța (un major și doi minori), suspectați de tâlhărie calificată, victimele fiind trei cetățeni moldoveni aflați în vacanță în Constanța. Inculpatul major a luat trei ani de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Față de cei doi minori a fost luată măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de șase luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Constanţa, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.
 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Din declarațiile persoanelor vătămate a rezultat că la data de 25 iulie 2019, în jurul orelor 22:30, în timp ce se aflau în dreptul unui magazin alimentar amplasat într-o stație de autobuz, în fața Parcului Tăbăcăriei din Municipiul Constanța, au abordat trei tineri necunoscuți de etnie rromă cărora le-au spus că nu sunt din țară și nu cunosc locurile și pe care i-au întrebat unde pot găsi un club în apropiere, în acea zonă.
 
Cei trei tineri din Constanța s-au oferit să-i conducă pe turiști la un presupus local aflat în apropiere.
 
În momentul în care au ajuns în Parcul Tăbăcăriei, în apropierea bisericii din lemn, cei trei indivizi necunoscuți i-au agresat pe turiștii moldoveni, aplicându-le lovituri cu pumnii și cu picioarele și amenințându-le cu un cuțit pe care l-au pus la gât, apoi le-au deposedat de bani și de telefoanele mobile.
 

Victima a căzut cu agresorul în lac

 
Unul dintre tinerii moldoveni au declarat că, în momentul în care au ajuns în parc, a fost acostat de unul din cei trei tineri de etnie rromă pe care l-a descris ca fiind cel mai mare ca vârstă. Victima a relatat că acel tânăr l-a trântit la pământ și i-a pus la gât un cuțit tip briceag cu care l-a amenințat că îl va tăia, dacă nu-i dă tot ce are asupra sa.  Victima a mai arătat că, de frică, i-a dat agresorului telefonul mobil marca Samsung Galaxy A30 după care agresorul său i-a scos din buzunar portofelul din care i-a sustras suma de 200 de lei, apoi l-a aruncat pe jos.
O a doua victimă le-a declarat procurorilor că a fost prinsă de gât și trântită la pământ de către unul dintre cei trei agresori și anume de către unul dintre cei doi care păreau a fi mai mici ca vârstă. Cetățeanul moldovean a precizat că a opus rezistență și s-a luptat cu agresorul, timp în care au căzut amândoi în lac.
 
După ce au ieșit din apă, în sprijinul agresorului său au intervenit și ceilalți doi tovarăși ai lui, împreună cu care era, ocazie cu care cel cu care el se bătea i-a cerut cuțitul celui mai mare ca vârstă. După cea primit cuțitul cerut, agresorul său i-a pus acel cuțit la gât, cerându-i să-i dea tot ce are asupra sa, în caz contrar îl va tăia.
 
Pentru că cel agresat a continuat să opună rezistență, a fost trântit la sol și agresat de către toți cei trei atacatori, care i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și cu picioarele în zona feței și a corpului.
 
În timp ce se aflau deasupra sa, cei trei agresori l-au controlat în buzunarele de la pantaloni de unde i-au sustras suma de 1.200 de lei și un telefon mobil.
 
Citește și
 
Oficial! Arestări preventive după ce în Portul Constanța au fost descoperite zece milioane de țigarete de contrabandă

Tragedie rutieră în Constanţa! Șoferul care a ucis pe loc un copil de doi ani, pe trecere, lângă Doraly, a scăpat de închisoare

 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii