Un medic din Constanța, condamnat. Peste 11 ani de închisoare
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:26 19 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un medic din Constanța, condamnat. Peste 11 ani de închisoare

ro

07 Mar, 2018 12:35 2920 Marime text
Medicul homeopat din Constanţa Victor Emanuel Boţ rămâne condamnat definitiv la pedeapsa de 11 ani şi patru luni de închisoare. Decizia este definitivă si a fost luata de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Potrivit rechizitoriului, Victor Emanuel Boţ este acuzat că, „în ziua de 16.05.2016, între orele 17.00 şi 18.00, în timp ce persoana vătămată, I.T.M., în vârstă de 11 ani, se afla pentru tratament, efectuând o şedinţă de reflexoterapie la cabinetul situat în municipiul Constanţa, strada Flămânda, inculpatul Boţ Victor Emanuel, profitând de calitatea sa de medic, a constrâns persoana vătămată, abuzând de încrederea şi influenţa sa asupra victimei, să se supună unui act sexual oral realizat de inculpat asupra victimei, totodată penetrând-o parţial cu degetul în vagin, fără a-i provoca deflorarea“.
 
De asemenea, „în perioada septembrie 2015 - mai 2015, la diferite intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în timp ce persoana vătămată R.D., în vârstă de 13 ani, se afla pentru tratament, efectuând în acest sens mai multe şedinţe de reflexoterapie la cabinetul situat în municipiul Constanţa, strada Flămânda, inculpatul Boţ Victor Emanuel, profitând de calitatea sa de medic, a constrâns persoana vătămată, abuzând de încrederea şi influenţa sa asupra victimei, să se supună unui act sexual oral realizat de inculpat asupra victimei, totodată penetrând-o parţial cu degetul în vagin, fără a-i provoca deflorarea, ejaculând asupra victimei“, se mai arată în rechizitoriu.
 
Mai mult decât atât, „în data de 31.05.2016, în jurul orei 18.00, în timp ce persoana vătămată P.M.T., în vârstă de şapte ani, se afla pentru o consultaţie la cabinetul medicului Boţ Victor Emanuel, din Constanţa, strada Flămânda, inculpatul Boţ Victor Emanuel s-a dezbrăcat şi şi-a expus organele genitale în faţa persoanei vătămate“, au conchis procurorii.

Ti-a placut articolul?

Comentarii