Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:13 03 06 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un alt medic, obligat să achite contravaloarea burselor de rezidenţiat. Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

ro

18 Mar, 2020 00:00 2739 Marime text

Judecătorii de la Tribunalul Tulcea au decis obligarea unui alt medic să achite Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea sumei de aproximativ 27.000 de lei, reprezentând contravaloarea burselor de rezidenţiat încasate în perioada ianuarie 2013 – aprilie 2018, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a debitului.


Dosarul a primit numărul unic 1258/88/2019 și a fost soluționat prin decizia 7/2020 din data de 8 ianuarie.


În motivarea cererii, Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea a arătat că medicul a fost încadrat ca medic rezident pe post la unitatea sanitară începând cu luna ianuarie 2013. Încetarea contractului individual de muncă s-a produs în luna aprilie 2018, ca urmare a demisiei medicului, după cum au aratat în instanță oficialii Spitalului din Tulcea.


Decizia judecătorilor de la Tribunalul Tulcea a fost contestată de către medic la Curtea de Apel Constanța.


De precizat că acest caz nu este singurul de acest fel! În dosarul 1260/88/2019, judecătorii Secţiei civilă de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Tulcea, prin decizia 1600/2019, au obligat un medic să plătească în favoarea Spitalului Judeţean Tulcea suma de 28.569 lei reprezentând contravaloarea burselor încasate în perioada rezidenţiatului, respectiv în perioada cuprinsă între data de 01.01.2014-16.11.2017, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plătii efective. Totodată, instanţa a respins capătul de cerere privind actualizarea sumei de 28.569 lei cu dobânda penalizatoare stabilită pentru obligaţii fiscale.

De asemenea, într-un alt dosar (1264/88/2019), instanţa din Tulcea, prin decizia 1601/2019, a decis obligarea unui alt medic la plata către Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea a sumei de 27.565 lei reprezentând contravaloarea burselor de rezidenţiat încasate în perioada 01.12.2012-01.04.2018, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a debitului. Şi în acest caz, magistraţii au respins capătul de cerere privind actualizarea cu dobânda legală, ca nefondat.


Citeşte şi

Radiografia unui proces cu o miză de 30 de milioane de euro
Medic constănțean, acuzat de moartea unei paciente. Ce decizii au luat judecătorii


DNA îl acuză de luare de mită
Medicul Mircea Beuran, plasat în arest la domiciliu (referat propunere arestare)


Medic militar acuzat de luare de mită, sub control judiciar

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii