Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:19 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanţa i-a dat o veste proastă lui Nicuşor Constantinescu!

ro

05 Dec, 2018 00:00 2421 Marime text
Tribunalul Constanţa s-a pronunţat ieri în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a contestat o încheiere pronunţată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate pentru Penitenciarul Poarta Albă.
 
Conform celor consemnate la dosar, printr-o hotărâre a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, fostului şef al CJC i-a fost aplicată măsura disciplinară constând în avertisment.
 
În fapt, s-a reţinut că, în timpul desfăşurării unei întrevederi cu avocatul său, Nicuşor Daniel Constantinescu ar fi fost surprins în timp ce fuma în spaţiul de acordare a vizitelor, faptă ce ar constitui abatere disciplinară prevăzută de art. 100, alin. 3 raportat la art. 82 lit. v) din Legea nr. 254/2013.
 
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a fost audiat de judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi a susţinut că a fumat în acel sector cu permisiunea agentului supraveghetor.
 
Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Poarta Albă i-a aplicat fostului şef al CJC măsura disciplinară constând în sancţiunea avertisment.
 
Nemulţumit de decizia comisiei, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a formulat o plângere conform art. 104 din Legea 254/2013înch.520/31.05.2018, cauza fiind trimisă spre soluţionare Judecătoriei Medgidia. Pe data de 27 septembrie, instanţa a respins contestaţia formulată de petentul Nicuşor Daniel Constantinescu, împotriva Încheierii nr. 520/31.05.2018, pronunţată în dosarul nr. 485/2018 de judecătorul de supraveghere a privării de libertate pentru Penitenciarul Poarta Albă, ca neîntemeiată.
 
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a contestat decizia Judecătoriei Medgidia la Tribunalul Constanţa.
 
Ieri, Tribunalul Constanţa a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatorul Nicuşor Daniel Constantinescu împotriva sentinţei penale nr. 2382 din 27.09.2018 a Judecătoriei Medgidia. Decizia Tribunalului Constanţa este definitivă. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii