Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:58 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța, amânare de pronunțare în cazul Magdalenei Tiță, fosta șefă a Direcției pentru Cultură

ro

16 Jun, 2023 15:02 1246 Marime text


Judecătorii de la Tribunalul Constanța au amânat pronunțarea asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de Magdalena Tiță, fost director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Constanța, a încheiat cu procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța.

Instanța se va pronunța în cauză la data de 28 iunie 2023.

Magdalena Tiță, fost director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Constanța, este acuzată de luare de mită.

Tot de luare mită a fost suspectată și Elena Mădălina Cliante, fost inspector superior în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Constanța.

De menționat că și Cliante a încheiat un acord cu DNA, acesta fiind admis de tribunal.

Potrivit DNA, în data de 09 noiembrie 2022, inculpatele Tiță Magdalena și Cliante Elena Mădălina, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 lei (câte 1.000 lei de fiecare), pentru a-și îndeplini îndatoririle de serviciu, în sensul emiterii unui aviz necesar realizării planului urbanistic zonal pentru o suprafață de teren amplasată în localitatea Valu lui Traian.
 
În prezența avocaților, cele două inculpate au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv
   
- 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul inculpatei Tiță Magdalena,
- 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul inculpatei Cliante Elena Mădălina.
   
Dosarele de urmărire penală privindu-le pe cele două inculpate împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Constanța.
   
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Ministerul Apărării Naționale, contract cu Șantierul Naval Midia SA! Legături cu Ion Dumitrache, președintele organizației municipale PSD Constanța (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii