Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul București, amânare de pronunțare în dosarul lui Dănuţ Pop, preşedintele Partidului Ecologist Român

ro

22 Jan, 2023 14:29 1008 Marime text


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui inculpat, președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență.
 
Cel în cauză este Dănuţ Pop, preşedintele Partidului Ecologist Român.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, cauza se află în faza camerei preliminare.
 
Instanța se va pronunța la data de 1 februarie 2023.
 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel București.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.021 euro, în patru tranșe (4.000 euro - noiembrie 2021, 2.000 euro - decembrie 2021, 2.000 euro - decembrie 2021 și 10.000 lei - februarie 2022).
 


În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv.
 
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii