Tentativă de viol într-un cimitir din Constanța!
Tentativă de viol într-un cimitir din Constanța!
07 Oct, 2022 12:29
ZIUA de Constanta
7869
Marime text
7869
Marime text

La data de 07.10.2022 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.10.2022 şi până la data de 05.11.2022 inclusiv, a inculpatului P.N., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă la viol, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art 32 alin. 1 C.pen. raportat la art. 218 alin. 1 C.pen.
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina inculpatului P.N., s-au reţinut următoarele:
La data de 18.09.2022, în jurul orelor 15:20-15:30, în timp ce persoana vătămată E.C.R. se afla în incinta Cimitirului din municipiul Constanța, P.N. a acostat-o pe aceasta din spate, după care, prin exercitarea de acte de violență, a atins-o în zona sânilor și a feselor, cu intenția de a întreține un raport sexual cu aceasta, acțiuni întrerupte de către persoana vătămată, care a opus rezistență și l-a lovit cu o lopățică metalică în zona capului.
La data de 07.10.2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.10.2022 până la data de 05.11.2022 inclusiv, a inculpatului P.N..
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


