Noi detalii despre crima din Poarta 6. Victima ar fi fost înjunghiată în zona gâtului
Noi detalii despre crima din Poarta 6. Victima ar fi fost înjunghiată în zona gâtului
942
Marime text
Ies la iveală noi informații în cazul crimei petrecute în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța, unde o femeie a fost găsită fără viață în propria locuință.
Potrivit surselor noastre, victima, o femeie în vârstă de aproximativ 49 de ani, ar fi prezentat o plagă înjunghiată în zona gâtului, leziune care i-ar fi provocat decesul. Crima ar fi avut loc în noaptea de 18 ianuarie 2026, într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din Poarta 6.
Apelul la 112, făcut dintr-o altă zonă a orașului
Aceleași surse transmit că M.M., fiul victimei, în vârstă de aproximativ 20 de ani, ar fi sunat la numărul de urgență 112 în dimineața zilei de 19 ianuarie 2026, însă nu se afla în apropierea locuinței unde s-a produs crima.
Apelul ar fi fost efectuat din zona unui mall din municipiul Constanța, fapt care a ridicat suspiciuni în rândul anchetatorilor. El a precizat și ar fi recunoscut crima la telefon. Ulterior, tânărul a fost preluat de polițiști și adus la apartamentul din Poarta 6, unde echipajele de intervenție au constatat decesul femeii și existența indiciilor clare ale unei fapte violente.
Ancheta este în desfășurare
La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției și ale Serviciului de Ambulanță, iar zona a fost securizată pentru desfășurarea cercetărilor. Trupul victimei va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza morții.
Tânărul se află în custodia oamenilor legii și urmează să fie audiat de oamenii legii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


