Știri România Un bărbat de 32 de ani, arestat preventiv după ce și-a lovit mortal tatăl vitreg
Știri România: Un bărbat de 32 de ani, arestat preventiv după ce și-a lovit mortal tatăl vitreg
93
Marime text

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Călărași a fost adus în stare de arest preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a judecătorilor, după ce ar fi provocat decesul tatălui său vitreg în urma unor lovituri care i-au provocat leziuni cranio-cerebrale fatale
La data de 15.09.2026 Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a solicitat Judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului Călăraşi arestarea preventivă a unei persoane, inculpat în cauză, pe o durată de 30 de zile. Propunerea de arestare a fost admisă, transmite instituția.
Faţă de aceasta, prin ordonanța procurorului de caz din data de 14.09.2026 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 Cp
În ordonanța procurorului s-a reținut că în data de 11.05.2026 victima în vârstă de 58 ani a fost adusă la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” Bucureşti prin transfer de la Spitalul Orăşenesc din Lehliu-Gară, în contextul în care aceasta a suferit un traumatism cranio-cerebral grav în condiții neprecizate
Victima a decedat la data de 04.06.2026 în instituția spitalicească, iar din cercetările efectuate în cauză a reieşit că în data de 11.05.2026 aceasta ar fi fost lovită cu palmele de fiul vitreg, inculpatul din speţă, în vârstă de 32 de ani; urmare loviturilor a căzut și s-a lovit de o placă de beton, suferind leziuni cranio-cerebrale ce au condus la deces
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale, reținerea şi arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri în cadrul procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu pot înfrânge, în nici un fel, principiul prezumţiei de nevinovăţie
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


