Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:40 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statul Român nu vrea să-l despăgubească pe fostul polițist din Constanța achitat pentru camătă

ro

28 Oct, 2021 00:00 1120 Marime text

 
  • Conform datelor oficiale, fostul polițist a cerut Statului Român despăgubiri de 1,6 milioane de euro. 
 
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a contestat decizia judecătorilor de la Tribunalul Constanța prin intermediul căreia au dispus ca un fost polițist din Constanța, achitat definitiv pentru camătă, să fie despăgubit.
 
Conform deciziei Tribunalului Constanța, fostul om al legii ar trebui să primească suma de „25.000 lei cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat reclamantului prin măsurile privative de libertate în perioada 23.09.2014 - 11.11.2014, respectiv restrictive de libertate în perioada 11.11.2014-26.01.2016“0
 
Nemulțumit de decizia Tribunalului Constanța, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat apel, acțiunea fiind trimisă spre soluționare Curții de Apel Constanța.
 
De precizat că nici pe reclamant nu-l mulțumește decizia Tribunalului Constanța, în contextul în care a cerut despăgubiri de 1,6 milioane de euro.
 
Amintim că potrivit datelor oficiale, prin cererea de chemare în judecată înregistrată, reclamantul a solicitase instanței ca, în urma probatoriilor ce vor fi administrate, să se dispună:
 
l. obligarea Statului Român la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând daune morale pentru privarea de libertate a subsemnatului în perioada 23.09.2014 la 11.11.2014.
 
2. obligarea Statului Român la plata sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale pentru restrângerea libertății, ca urmare a măsurii preventive restrictive de libertate a controlului judiciar dispusă și menținută de instanța de judecată;
 
3. obligarea Statului Român la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine cauzat și a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraf 2 CEDO;
 
4. obligarea Statului Român la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
 
În continuare, reclamantul a arătat pe perioada reținerii de 24 de ore, a fost ținut in picioare, cu cătușele la mâini, fără a i se asigura hrană și apă în acest interval, iar ulterior, a fost arestat preventiv pe o perioada de 50 de zile, deși, la dosarul cauzei, astfel cum s-a constatat ulterior, „nu existau dovezi din care să rezulte că subsemnatul aș fi săvârșit vreo faptă penală, dat fiind faptul că am fost achitat ulterior, iar temeiul achitării fiind acela că fapta pentru care s-a dispus trimiterea mea în judecată nu era prevăzută de legea penala“, potrivit rolii.ro.
 
În ceea ce privește condițiile de detenție, reclamantul a arătat că deși a solicitat să nu fie introdus într-un loc de încarcerare împreună cu fumătorii, el fiind nefumator, nu s-a ținut cont de acest aspect, astfel că a fost nevoit să inhaleze fum și mucegai.
 
Pe perioada arestului, reclamantul arată că a fost nevoit să „locuiască“ și să „conviețuiască“ cu diferite categorii de persoane care l-au recunoscut ca fiind un „fost polițist“, fiind batjocorit ca urmare a funcției pe care a avut-o.
 
Bărbatul a fost cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, care l-au acuzat de camătă.
 
La vremea mediatizării cauzei, anchetatorii au precizat că tânărul era suspectat că, în perioada 16 martie 2012 – 22 octombrie 2013, a acordat nouă împrumuturi cu dobândă către diferite persoane. Tot potrivit anchetatorilor, sumele împrumutate aveau valoarea cuprinsă între 2.000 şi 9950 de euro.
 
Sursa rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Oficial!
Doi comandori de la Aviație, condamnați. Al treilea a fost achitat

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii