Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:00 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul Judeţean vrea bani de la fostul manager Dănuţ Căpăţînă

ro

21 Aug, 2018 00:00 2000 Marime text
Azi, la Tribunalul Constanţa va avea loc cel de al treilea termen de judecată în dosarul în care cea mai mare unitate sanitară din Dobrogea l-a acţionat în instanţă pe fostul manager Dănuţ Căpăţînă.
 
Conform portalului instanţelor de judecată, cauza în care SCJU l-a chemat în instanţă pe Dănuţ Căpăţînă a fost înregistrată la Tribunalul Constanţa şi are ca obiect „acţiune în răspundere patrimonială“. În dosar, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa s-a îndreptat şi împotriva SC Performance Profile SRL (fostă SC Rusmap Consulting SRL), avându-l ca acţionar şi administrator chiar pe Dănuţ Căpăţînă.
 
Amintim că, la finele lunii aprilie, într-un alt dosar, Marius Damian Mitea și Ciprian Coadă, judecători ai Curții de Apel Constanța, au decis condamnarea definitivă a lui Dănuț Căpățînă la zece ani de închisoare (pedeapsă rezultată după contopirea cu o altă condamnare). Asta în timp ce SC Mara Investcom SRL s-a ales cu o amendă penală de 200.000 de lei.
 
Dănuţ Căpăţînă se află în prezent în detenţie, el fiind trimis în judecată în mai multe cauze penale, toate instrumentate de procurorii DNA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii