Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:49 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a cerut, din nou, anularea Regulamentului de gospodărire a Constanței! Ce a decis Tribunalul

ro

15 Oct, 2022 16:22 1138 Marime text
  • Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare act administrativ HCL 77/2021, hotărâre prin care a fost adoptat noul Regulament de gospodărire a municipiului.
  • Tribunalul Constanța a hotărât să respingă ca nefondată cererea de anulare a regulamentului.
  • Decizia Tribunalului poate fi atacată în recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii motivate a instanței.


Tribunalul Constanța a decis: Regulamentul de gospodărire a municipiului Constanța nu va fi anulat, astfel cum se solicitase în dosarul 2495/118/2022!


Decizia a fost luată de Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța la finele acestei săptămâni, verdictul fiind inițial amânat pentru săptămâna trecută.


Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare act administrativ HCL 77/2021, hotărâre prin care a fost adoptat noul Regulament de gospodărire a municipiului.
 

Regulamentul, anulat în parte într-un alt dosar

Cu toate acestea, este de precizat că, în luna iulie a acestui an, Tribunalul Constanța a dispus, într-un alt proces îndreptat împotriva regulamentului, anularea parțială a acestuia, hotărârea instanței fiind supusă recursului, la Curtea de Apel.

Așa cum arătam în edițiile anterioare, în motivarea deciziei Tribunalului prin care s-a dispus anularea parțială a regulamentului, judecătorii au arătat, printre altele, că „pârâtul (nr., Consiliul Local Constanța) s-a manifestat cu exces de putere prin emiterea HCL Constanţa nr. 77/26.03.2021 şi reglementarea cuprinsă în art. 37 cu privire la contravenţiile prevăzute de art. 8 pct. 1, 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 14, 15, 16, 17, 20, 22, 23, 24, 25,26 (...)“.

În plus, Tribunalul precizase prin aceeași hotărâre că „instituirea automată a răspunderii contravenţionale în sarcina proprietarului unui vehicul, în condiţiile expuse şi fără a ţine seama de persoana care a condus autovehiculul şi care are, în concret, calitatea de contravenient – subiect activ al contravenţiei, reprezintă o vătămare a proprietarilor vehiculelor“.

În plus, judecătorii au spus că „susţinerile pârâtului (nr., Consiliul Local Constanța) în sensul că, prin reglementarea supusă analizei, nu este încălcat dreptul proprietarului de a dovedi că nu acesta este subiectul activ al contravenţiei şi că interesele proprietarului nu sunt vătămate deoarece proprietarul poate dovedi că nu a condus autovehiculul în cadrul unei plângeri contravenţionale, sunt neîntemeiate“.

Acum, acest dosar a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, după ce Consiliul Local Constanța a declarat recurs împotriva hotărârii de anulare parțială a regulamentului dictată de Tribunalul Constanța.


Și în dosarul recent soluționat de Tribunal prin respingerea hotărârii se poate declara recurs, urmând ca, în acest caz, dosarul să ajungă, de asemenea, pe masa Curții de Apel Constanța.

Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – rejust.ro


PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Vaporașele de la intrarea în Constanța au ajuns pe masa judecătorilor! (DOCUMENT)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii