Recurs pe rolul Tribunalului Constanța într-un dosar privind validarea unei popriri în care apare Municipiul Constanța
Recurs pe rolul Tribunalului Constanța într-un dosar privind validarea unei popriri în care apare Municipiul
Tribunalul Constanța a înregistrat pe 8 octombrie 2025 un recurs într-un dosar ce are ca obiect validarea unei popriri, în care figurează ca părți BEJ Stoica Constantin Adrian, SC House 3000 Real Estate Investment SRL, Municipiul Constanța prin Primar și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică Constanța.
Cauza, cu numărul unic 7742/212/2025, se află pe rolul Secției a II-a civile a Tribunalului Constanța, urmând să fie judecată în ședința din 20 noiembrie 2025, de completul „Recurs comercial 4”.
Dosarul a ajuns în faza de recurs după ce, la Judecătoria Constanța, instanța de fond a luat act de renunțarea la judecată formulată de petentul BEJ Stoica Constantin Adrian, în dosarul execuțional nr. 241/S/2008. Prin Hotărârea nr. 10853/2025 din 17 septembrie 2025, judecătorul a dispus și obligarea petentului la plata sumei de 2.261 lei către debitor, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
În cauză, SC House 3000 Real Estate Investment SRL are calitatea de creditor, Municipiul Constanța prin Primar este debitor, iar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța are calitatea de terț poprit.
Cine este House 3000 Real Estate Investment SRL
Societatea House 3000 Real Estate Investment SRL, cu sediul pe strada Publicist Constantin N. Sarry din Constanța, activează pe piața imobiliară din 2003, reluându-și activitatea în 2011. Firma are ca obiect principal lucrări de construcții rezidențiale și nerezidențiale și este cunoscută pentru mai multe proiecte majore dezvoltate în stațiunea Mamaia.
Compania este deținută în prezent de societatea luxemburgheză Green Real Estate, iar Cristina Florina Jgumă și Teodor Cezar Catargiu sunt administratorii în funcție. Catargiu, fost președinte UGIR Constanța, este un nume cunoscut în mediul de afaceri local și a devenit asociat în House 3000 în urma fuziunii cu SC Fin.Co.Ge.Ro. Imobiliare SRL, în anul 2014.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp