Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:10 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJDP Constanța cere Consiliului Județean banii pe împăduririle contractate acum 20 de ani! La mijloc sunt circa un milion de euro (MOTIVARE)

ro

20 Jul, 2023 18:00 1270 Marime text
  • Suma, ce reprezintă circa un milion de euro la cursul actual, reprezintă „contravaloarea lucrări de înființare păduri – executate în baza Contractului de lucrări 736/17.03.2004“.
  • Discuțiile s-au purtat în dosarul cu indicativul 1004/118/2023 al Tribunalului Constanța, cauză în care RAJDP a formulat contestație în anulare, în urma deciziei nefavorabile de la Tribunal.
  • După deliberări ce au durat mai multe săptămâni și după ce verdictul a fost amânat de mai multe ori, în cele din urmă, judecătorii Secției a II-a Civile a Tribunalului au respins acțiunea RAJDP pentru emiterea ordonanței de plată ca fiind prescrisă.
Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța a dat în judecată Consiliul Județean Constanța prin Președintele CJC, dar și UAT Constanța prin Președintele CJC, solicitând peste 4,97 de milioane de lei de la autoritățile județene.
 
Suma, ce reprezintă circa un milion de euro la cursul actual, reprezintă „contravaloarea lucrări de înființare păduri – executate în baza Contractului de lucrări 736/17.03.2004“.
 
Au spus reprezentanții Regiei în proces că prin acest contract executantul „s-a obligat să proiecteze, să execute, să finalizeze şi să întreţină toate lucrările de întreţinere, reparaţii şi construcţii cuprinse în programul anului 2004 al Consiliului Județean Constanţa“.
 
De asemenea, reprezentanții RAJDP au mai spus că în lipsa proceselor verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, s-a întocmit „Raportul-situaţie de lucrări, care atestă că au fost efectuate lucrări de împădurire, care, la aproximativ 9 ani de la data efectuării acestora, nu se mai regăsesc faptic în integralitate în teritoriu“.
 
Nu în ultimul rând, RAJDP a arătat în proces că a comunicat CJC situațiile pentru lucrările executate în anul 2013, dar Consiliul a refuzat semnarea situațiilor de lucrări la acel moment.
 
Verdict amânat de mai multe ori
 
Discuțiile s-au purtat în dosarul cu indicativul 1004/118/2023 al Tribunalului Constanța, cauză în care RAJDP a formulat contestație în anulare, în urma deciziei nefavorabile de la Tribunal.
 
Mai exact, după deliberări ce au durat mai multe săptămâni și după ce verdictul a fost amânat de mai multe ori, în cele din urmă, judecătorii Secției a II-a Civile a Tribunalului au respins acțiunea RAJDP pentru emiterea ordonanței de plată ca fiind prescrisă.
 
Instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de juriștii Consiliului Județean Constanța.
 
În motivarea acestei decizii, judecătorii au arătat că „prin Adresa nr. 23693/20.12.2014 RAJDP Constanţa a înaintat Consiliului Județean Constanţa situaţiile de plată pentru lucrările efectuate în anul 2013Județean“.
 
„Conform decontului pentru lucrările efectuate, anexat adresei de mai sus, lucrările au fost efectuate de creditoare în perioada mai 2013 – decembrie 2013. Creditoarea a afirmat că prin Decizia nr. ##/12.08.2014 a Curţii de Conturi – Camera de Conturi Constanţa (nedepusă la dosar) s-a constatat că nu a facturat lucrări în valoare de 4.973.144,62 lei“, se arată în Hotărârea 716/2023 a Tribunalului.
 
În continuare, judecătorii au spus că „la data de 17.11.2021 creditoarea a emis factura (...) pentru suma de 4.973.144,62 lei, reprezentând contravaloare lucrări înfiinţare păduri pentru anul 2013“.
 
„Instanța constată împlinit termenul de prescripție“
 
În acest context, magistrații au explicat că „în speţă, instanţa apreciază că reclamanta creditoare a cunoscut naşterea dreptului său de a cere debitorilor contravaloarea lucrărilor efectuate cel târziu la data emiterii Deciziei Curţii de Conturi nr. 71/12.08.2014, termenul de prescripţie împlinindu-se cel târziu la data de 12.08.2017“.
 
„Nu se poate reţine că termenul de prescripţie a început să curgă la data emiterii facturii, aşa cum a susţinut creditoarea, raportat la art. 18.5 din contract, potrivit cu care contravaloarea lucrărilor ce nu sunt în litigiu trebuie plătită imediat“, potrivit Tribunalului.
 
„Or, având în vedere că reclamanta creditoare a comunicat achizitorului Consiliul Județean Constanţa decontul pentru lucrările efectuate la data de 20.12.2014 şi nu au existat litigii asupra acestuia, plata trebuia făcută de îndată, emiterea unei facturi la o dată potrivit voinţei creditoarei ar face ca dispoziţiile legale privind momentul de la care curge termenul de precsripţie să nu fie niciodată aplicabile, creditoarea împiedicând astfel curgerea termenului“, conform Tribunalului.
 
De asemenea, judecătorii au precizat: „calculând termenul de 3 ani chiar şi de la data comunicării decontului de plăţi, acesta se împlinea la data de 20.12.2017“.
 
„Cum acţiunea a fost introdusă la data de 06.02.2023, instanţa constată împlinit termenul de prescripţie, motiov pentru care va admite excepţia prescrpţiei dreptului material la acţiune şi va respinge ordonanţa de plată ca fiind prescrisă“, conform hotărârii citate.
 
RAJDP Constanța a avut la dispoziție zece zile de la comunicarea deciziei motivate pentru a formula cerere în anulare.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
RAJDP a atribuit unei firme de casă, patru loturi din cele șapte din acordul cadru pe 48 de luni pentru închiriere utilaje și autovehicule (DOCUMENTE)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Blue Moon Beach 20 Jul, 2023 20:48 Care...păduri? Alea de salcâmi? Sau ăsta era un alt contract?