Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:21 02 08 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pronunțare în rejudecare! ANI, dată în judecată de un consilier local, din județul Constanța. Ce decizie s-a luat ieri

ro

24 Jun, 2021 00:00 677 Marime text
 
  • Decizia luată ieri nu este definitivă!

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța s-au pronunțat ieri, 23 iunie 2021, în dosarul (136/36/2018*) în care Mihai Frâncu - consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Siliștea a chemat în instanță Agenția Națională de Integritate (ANI).
 
Ieri, judecătorii Curții de Apel Constanța au respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamant.
 
Decizia nu este definitivă.
 
Prin cererea de chemare în judecată, Mihai Frâncu a arătat că deține funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Siliștea, începând cu anul 2004 și până în prezent (data depunerii acțiunii în instanță).
 
Reclamantul a mai precizat că la data de 14 septembrie 2017 a fost informat cu privire la activitatea de evaluare, iar la data de 12 decembrie 2017 a fost informat cu privire la „identificarea elementelor în sensul nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese întrucât a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local nr.24/29.04.2014 în urma căreia a fost încheiat Contractul de închiriere pășune nr. 193 7/13.05.2014, contract încheiat între Primăria Comunei Siliștea, județul Constanta și Asociația Crescătorilor de Animale (asociație în cadrul căreia persoana evaluată are calitatea de membru ), contract prin care i s-a alocat o parcelă în suprafață de 4,81 ha conform Anexei 2 la Contractul de închiriere pășune nr. 1937/13.05.2014- Centralizatorul privind acordul, datele de identificare, numărul de animale pe fiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru nr. 2069/12,05.2014, încălcând astfel prevederile art.77 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției coroborate cu prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali“.
 
De precizat că acest dosar a mai soluționat de Curtea de Apel Constanța, instanță care prin hotarârea nr.23/2019, din 30 ianuarie 2019, a respins acțiunea, ca nefondată.
 
În motivarea primei decizii, judecătorii Curții de Apel Constanța arată că „în urma finalizării evaluării efectuate în Raportul de evaluare a cărei anulare o solicită s-a constatat ca el nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese întrucât în calitate de consilier local: 1) a participat la ședința Consiliului Local si a votat HCL nr. 24/29.04.2014 privind aprobarea închirierii unei suprafețe de 467,7267 ha pășune din proprietatea privată a comunei Siliștea, județul Constanta, Asociației Crescătorilor de Animale, asociație unde este membru, 2) în baza contractului de închiriere pășune nr. 1937/13.05.2014 încheiat în baza HCL nr. 24/29.04.2014 a beneficiat de suprafața de 4,81 ha pășune comunală pentru pășunatul animalelor, pe care le deține conform Anexei nr. 2 la contractul nr. 1937/13.05.2014, deținând 58 de ovine)“.
 
Ulterior, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au decis rejudecarea dosarului, la Curtea de Apel Constanța (136/36/2018*).

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și
 
Locul I pe listele de candidați la Consiliul Local Constanța
Maria Teodora Obreja, de la Protecția Consumatorilor, la judecată cu ANI

 
Averea comisarului șef Antip Colea, director adjunct al Gărzii de Coastă, din nou în atenția judecătorilor din Constanța
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii