Primarul suspendat din Mangalia, Cristian Radu, ar putea afla până la Revelion dacă iese din arest preventiv
Primarul suspendat din Mangalia, Cristian Radu, ar putea afla până la Revelion dacă iese din arest preventiv
288
Marime text

După ce Tribunalul Constanța a decis, la începutul acestei săptămâni, ca primarul suspendat din Mangalia Cristian Radu să rămână sub măsura arestului preventiv, în dosarul de corupție în care a fost deferit justiției de către Direcția Națională Anticorupție, acesta a formulat contestație!
Potrivit hotărârii Tribunalului Constanța, Cristian Radu ar fi trebuit să rămână în arest preventiv încă 30 de zile.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 348 C.pr.pen. rap. la art. 207 alin. 2 şi 4 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul Radu Cristian, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 din Codul penal rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin.1 din Codul Penal, prev. şi ped. de art. 289 alin. 1 din Codul penal rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 35 alin.1 din Codul Penal, prev. şi ped. de art. 49 alin. 1 lit b din Legea 129/2019 cu aplic art. 35 alin 1 din Codul Penal și prev. şi ped. de art. 47 din Codul Penal rap la art. 272 alin.1 lit b din Legea 31/1990, cu aplic art. 38 alin.1 din Codul Penal. Menţine măsura arestului preventiv a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, urmând să fie verificată cel mai târziu la data de 20.01.2026. Respinge cererea apărătorilor inculpatului de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai uşoară. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în ședința camerei de consiliu, azi, 22.12.2025.
Document: Încheiere de dezînvestire 22.12.2025
În schimb, potrivit unor surse bine documentate, fostul edil ar fi contestat decizia în cursul acestei zile, iar Curtea de Apel Constanța va analiza contestația la data de 30.12.2025. Astfel, la final de an, Cristian Radu va afla dacă va primi o măsură preventivă mai blândă. Oricare va fi decizia, va rămâne definitivă!
Oficial de la DNA
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 494/VIII/3 din 21 august 2025, procurorii din cadrul Direcţiei Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului RADU CRISTIAN, primar al municipiului Mangalia, pentru săvârşirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată (două ouă infracțiuni), spălare a banilor în formă continuată şi instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (două infracţiuni).
Totodată, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V.A.Ş., administrator al unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracțiunii de folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia.
În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt
În perioada 2022-2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins şi primit, atât direct, cât și printr-un intermediar, suma totală de 622.233 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice și cu inițierea unor hotărâri de consiliu local, precum şi în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar.
Astfel, în schimbul sumelor de bani menționate anterior, inculpatul Radu Cristian ar fi întreprins următoarele: în perioada 2022-2024 ar fi pretins suma totală de 80.000 de euro, din care ar fi primit, printr-un intermediar, suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfăşoare activități de comert pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia, fără a fi amendați sau închişi de către Poliția Locală Mangalia. Suma de bani menționată anterior ar fi fost primită sub forma achizițiilor unor obiecte vestimentare de lux, în cursul anului 2023 ar fi pretins și ar fi primit un folos, respectiv echivalentul sumei de 500.000 euro prin reducerea prețului de achiziție a activului unei societăți comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia;
în cursul anului 2023 ar fi pretins suma de 50.000 de euro, din care ar fi primit suma totală de 30.000 de euro, pentru ca două persoane să nu fie controlate de către funcţionarii din cadrul Primăriei municipiului Mangalia pe parcursul construirii unui imobil în stațiunea Neptun;
- în cursul lunilor ianuarie-februarie 2025 ar fi pretins şi ar fi primit suma de 50.000 euro de la o persoană, pentru ca acesta din urmă să obțină de la Primăria municipiului Mangalia un Certificat de atestare a edificării/extinderii construcției realizate fără autorizație de construire pentru un imobil situat în stațiunea Saturn.
Totodată, inculpatul Radu Cristian ar fi disimulat şi ascuns mare parte din sumele de bani menționate anterior, prin achiziția în anul 2023 a unui hotel din staţiunea Cap Aurora.
În perioada 2022-2025, inculpatul Radu Cristian i-ar fi instigat pe inculpatul VA.Ş. şi pe o altă persoană să achiziționeze din fondurile societăţilor comerciale administrate de aceştia două autoturisme marca BMW pentru suma totală de 942.284 lei și să achite din fondurile unei societăți costurile de service pentru unul dintre autoturisme. Cele două autoturisme ar fi fost folosite exclusiv de către inculpatul Radu Cristian, prin punerea lor la dispoziție, cu titlu gratuit, de către reprezentanții societăților respective.
În urma investigațiilor financiare efectuate în cauză, procurorii anticorupție au solicitat instanței de judecată confiscarea extinsă a sumei totale de 2.183.199, 15 lei de la inculpatul Radu Cristian, întrucât acesta nu justifică dobândirea licită a sumei respective.
În vederea confiscării speciale a sumelor primite cu titlu de mită și a confiscării extinse, în cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Radu Cristian și soției acestuia.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Înainte de sărbători Tribunalul Constanța îl menține pe Cristian Radu după gratii, într-un dosar de corupție
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


