Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:50 07 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițistul acuzat că ar fi lovit un cetățean în secția de poliție din Cernavodă a contestat măsura arestului preventiv

ro

06 Jan, 2026 11:03 498 Marime text
Inculpatul, la Judecătoria Constanța - sursa foto: ZIUA de Constanța

Tribunalul Constanța va decide, zilele următoare, dacă polițistul acuzat că ar fi lovit un cetățean în secția de poliție din Cernavodă va fi scos de sub imperiul măsurii arestării preventive!
 
Acesta a contestat arestul preventiv menținut de Judecătoria Medgidia, la data de 31.12.2025, iar potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, joi, 08 ianuarie 2026, ar putea afla dacă rămâne după gratii sau dacă vor fi dispuse măsuri preventive mai blânde.
 
Oricare va fi decizia, va rămâne definitivă.
 

 

Comunicat oficial al Parchetulului de pe lângă Tribunalul Constanța
 
Prin ordonanţa din data de 10 decembrie 2025 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost pusă în mişcare acţiunea penale faţă de inculpatul Bușoi Pompiliu-Dumitru, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Siliştea, judeţul Constanța, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, iar la aceeaşi dată a fost reţinut pentru 24 de ore.
 
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 07 decembrie 2025, în jurul orei 2100, la sediul Poliţiei Oraşului Cernavodă, unde persoana vătămată A.G. fusese adusă de o patrulă de la Siliştea pentru investigarea unui posibil conflict cu soţia sa, deşi aflat în afara orelor programului obişnuit, dar în exercitarea voluntară a atribuţiilor de serviciu ca lucrător de poliţie care gestiona mapa situaţiei conflictuale a celor doi soţi, inculpatul a agresat-o în mod nejustificat pe persoana vătămată A.G., prin lovirea în mod repetat cu palmele şi  pumnii peste faţă, cu picioarele în zona hemitoracelui stâng şi cu un baston metalic telescopic la nivelul ambelor fese şi a membrelor superioare, astfel încât i-a provocat leziuni traumatice, inclusiv fractura a două coaste cu consecinţa unui pneumotorax, vindecabile în circa 18 zile de îngrijiri medicale.

 
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil”, se arată în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
UPDATE VIDEO Polițistul acuzat că ar fi lovit un cetățean în secția de poliție din Cernavodă, dus la Judecătoria Constanța - A fost arestat preventiv pentru 30 de zile!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii