Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:02 31 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO+VIDEO Un polițist, acuzat că ar fi bătut o persoană în secția din Cernavodă, propus pentru arestare preventivă! Iată ce spune procurorul Sadîc Zafer

ro

11 Dec, 2025 10:17 905 Marime text


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au formulat propunere de arestare preventivă pe numele polițistului acuzat că ar fi bătut un om în sediul Poliției din Cernavodă.

 Comunicat oficial al Parchetulului de pe lângă Tribunalul Constanța

„Prin ordonanţa din data de 10 decembrie 2025 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost pusă în mişcare acţiunea penale faţă de inculpatul Bușoi Pompiliu-Dumitru, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Siliştea, judeţul Constanța, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, iar la aceeaşi dată a fost reţinut pentru 24 de ore.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 07 decembrie 2025, în jurul orei 2100, la sediul Poliţiei Oraşului Cernavodă, unde persoana vătămată A.G. fusese adusă de o patrulă de la Siliştea pentru investigarea unui posibil conflict cu soţia sa, deşi aflat în afara orelor programului obişnuit, dar în exercitarea voluntară a atribuţiilor de serviciu ca lucrător de poliţie care gestiona mapa situaţiei conflictuale a celor doi soţi, inculpatul a agresat-o în mod nejustificat pe persoana vătămată A.G., prin lovirea în mod repetat cu palmele şi  pumnii peste faţă, cu picioarele în zona hemitoracelui stâng şi cu un baston metalic telescopic la nivelul ambelor fese şi a membrelor superioare, astfel încât i-a provocat leziuni traumatice, inclusiv fractura a două coaste cu consecinţa unui pneumotorax, vindecabile în circa 18 zile de îngrijiri medicale.

În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa.


Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.”

Declarațiile procurorului criminalist Sadîc Zafer
„Din datele de anchetă a rezultat ca stare de fapt că în seara zilei de duminică 7 decembrie 2025 , undeva în jurul orei 21:00, când persoana vătămată a fost adusă de o patrulă de poliție din comuna Siliștea de la domiciliul său la sediul poliției orașului Cernavodă, inculpatul, lucrător de poliție în cadrul postului de poliție Siliștea, care avea în lucru și gestiona mapa stării conflictuale între cei doi soți, persoana vătămată și soția sa și care se și întâlnise în cursul aceleași zile ca să-i consilieze, deși era în principiu în timpul liber, în afara programului 8-16 la care fusese programat, a venit la poliția orașului Cernavodă și acolo sub pretextul că vrea să stea de vorbă cu persoana vătămată în legătură cu situația posibil conflictuală, a agresat o persoana vătămată în sensul că a lovit-o în mod repetat, cu palmele și pumnii peste față, cu genunchii în zona coastelor și i-a fracturat două coaste.

După care a folosit un baston telescopic metalic cu care a aplicat mai multe lovituri persoane vătămate atât la nivelul feselor cât și peste ambele mâini, astfel încât i-a provocat persoane vătămate leziuni corporale vindecabile în circa 18 zile de îngrijiri medicale.

Persoana vătămată a fost condusă spre locuință de patrula de poliție care o adusese. A fost lasată undeva pe drum.


Încă n-am stabilit de ce a rămas pe drum și nu la locuința sa. Deși afară era frig. Erau 2- 3° afară, ploua, era ceață, iar ea era îmbrăcat doar cu un bluzon.

(...)

Nu pot să ofer foarte mult, dar cert este că victima are peste 50 de ani.

Inclupatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiuni de purtare abuzivă, iar în cursul zilei de astăzi am formulat propunere de realizare preventivă pe care am trimis o judecătorului de drept și libertăți de la Judecătoria Constanța.”
 Procurorul criminalist Sadîc Zafer


Declarația completă, mai jos



Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și.
Polițist din Mangalia, declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii