Percheziții în Ovidiu, Lumina și Constanța, la persoane cercetate pentru evaziune fiscală
Percheziții în Ovidiu, Lumina și Constanța, la persoane cercetate pentru evaziune fiscală
06 Jun, 2025 12:28
ZIUA de Constanta
487
Marime text



Astăzi, 6 iunie 2025, în cadrul operațiunii JUPITER, au loc trei percheziții domiciliare în orașul Ovidiu, comuna Lumina și municipiul Constanța.
Potrivit cercetărilor, în 2023, două persoane nu ar fi înregistrat în evidențele contabile veniturile obținute din achiziția de autoturisme second-hand și revânzarea acestora.
„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 6 iunie, I.P.J. Constanța - Serviciul de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, pune în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în orașul Ovidiu, comuna Lumina și municipiul Constanța.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în cursul anului 2023, două persoane nu ar fi înregistrat în evidențele contabile veniturile obținute din achiziția intracomunitară de autoturisme second-hand și revânzarea acestora, pe teritoriul României.
Prin aceasta, persoanele în cauză s-ar fi sustras de la plata taxei pe valoare adăugată și a impozitului pe profit cu suma de aproximativ 200.000 de lei.”, a precizat IPJ Constanța.
În cursul zilei de astăzi, o persoană urmează a fi condusă la sediu pentru audieri.
Citește și:
Percheziții la un bărbat din Cogealac, județul Constanța, bănuit că ar fi primit bani în avans pentru mobilier pe care nu l-ar mai fi livrat
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii