Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:38 06 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru ani de proces și mandate de aducere Reabilitarea monumentelor istorice din județ, în atenția judecătorilor. Martorii nu s-au prezentat pentru audieri

ro

03 Apr, 2020 00:00 1098 Marime text


Judecătorii Tribunalului Constanța au fost nevoiți să amâne pentru sfârșitul lunii cercetarea judecătorească în dosarul în care societatea Mara Construct este acuzată de nelegalități legate de desfășurarea contractelor pentru reabilitarea unor monumente istorice ale județului. Cazul se află pe rolul Secției penale a Tribunalului de patru ani. Motivul amânării este reprezentat de faptul că martorii propuși în cauză nu s-au prezentat la instanță și nici nu au fost executate mandatele de aducere emise pe numele acestora. În aceste condiții, noua înfățișare a fost fixată pentru data de 29 aprilie, de la ora 9.00.
În acest dosar, societatea Mara Construct, alături de fostul său administrator, Constantin Dima, dar și de mai multe firme constănțene și oameni de afaceri sunt acuzați de nelegalități în legătură cu lucrările de reabilitare desfășurate la Cetatea Capidava, dar și la monumentul Tropaeum Traiani.
 

Cauza, aflată încă la prima instanță


Luna aceasta, se împlinesc patru ani de la momentul la care instanța a fost sesizată inițial prin rechizitoriu, iar procesul se află încă la prima instanță, de fond, în cauză nefiind pronunțată nicio sentință până în prezent.
Așa cum precizam și în edițiile anterioare, acuzaţiile aduse societății sunt de constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani, evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţă de documente false pentru obţinerea de fonduri pe nedrept. Alături de Mara Construct și Constantin Dima, au mai fost trimişi în judecată şi alţi afacerişti constănţeni şi firmele lor.
În actul de acuzare întocmit de procurorii DNA se arată că faptele ce li se impută acestora ar fi avut loc în perioada 2011-2015, în contextul atribuirii şi executării contractelor pentru reabilitarea monumentului Tropaeum Traiani şi pentru salvarea şi punerea în valoare a Cetăţii Capidava.
Societatea a fost înfiinţată în 2007 şi are ca activitate principală „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. Cele 526 de activităţi secundare includ, printre altele, creşterea păsărilor şi a animalelor, extracţia petrolului, fabricarea încălţămintei, metalurgia cuprului, fabricarea jocurilor şi jucăriilor, diferite tipuri de comerţ, bâlciuri, pompe funebre şi activităţi de întreţinere corporală. În 2017, firma a avut cifra de afaceri 0, 0 salariaţi, 0 profit, 0 pierdere. În 2018, cifra de afaceri 0, profit 0, angajaţi 0, pierdere brută 7.285 de lei. În prezent, firma se află în insolvență.

Citește și:

Cum încearcă Judeţul Constanţa să recupereze banii de la Mara Construct. Cât s-a cerut, cât s-a dat, cine e nemulţumit

Contractele Capidava şi Tropaeum Traiani:
Bunurile Mara Construct, sigilate. Firma nu are voie să scoată bani din bancă 
]

Ti-a placut articolul?

Comentarii