Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:13 12 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parchetul European din București a trimis în judecată un funcționar APIA pentru fraudare a fondurilor europene

ro

12 Nov, 2025 17:16 135 Marime text
Sursa foto: Pexels





Parchetul European din București a trimis în judecată un funcționar public din cadrul Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), acuzat că și-ar fi folosit funcția pentru a convinge doi fermieri să intre într-o schemă de fraudare a fondurilor europene, el reținând 92% din subvențiile acordate, conform Agerpres.

De asemenea, o altă persoană a fost acuzată că a ajutat la convingerea fermierilor să intre în această schemă.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul EPPO, funcționarul public, angajat în funcția de consilier superior în cadrul APIA Giurgiu, a avut acces la baza de date a instituției. El a identificat mai multe parcele de teren eligibile pentru obținerea de subvenții agricole de la APIA, întrucât nu au fost depuse cereri pentru anul 2022.

Împreună cu o altă persoană, funcționarul ar fi convins doi fermieri din județul Giurgiu să obțină finanțare în numele lor, profitând de situația financiară precară a fermierilor și de nivelul lor scăzut de educație.

Conform anchetei, cei doi fermieri au primit în schimb aproximativ 980 de euro fiecare (5.000 lei), în timp ce inculpații au păstrat restul de 92% din subvențiile totale, care s-au ridicat la aproximativ 24.000 de euro (122.452 lei).


Cei doi inculpați au depus cererile pentru subvenții în numele fermierilor, iar funcționarul public a întreprins demersurile procedurale pentru a gestiona cele două cereri, astfel încât să nu întâmpine dificultăți în aprobarea și plata acestora. Pentru a certifica faptul că parcelele erau deținute de cei doi fermieri, inculpații ar fi folosit documente false, emise chipurile de o primărie, care atestau că fermierii erau înscriși în registrul agricol cu suprafețe mari de teren.

Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă pedepse cu închisoarea de până la șapte ani.

În acest caz, procurorii au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu cei doi fermieri, care au cooperat și și-au recunoscut vinovăția.

Aceștia au fost de acord să primească o pedeapsă minimă, de un an și patru luni de închisoare cu suspendare.


Citește și
Termen la Curtea de Apel Constanța în procesul dintre Poarta Deltei SRL și APIA Tulcea
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii